Omul care sfinteste locul

Iliuta avea o figura blanda, cu un zambet cald si ochi albastri care te priveau cu o sinceritate de copil dar in care se citea si exprienta maturitatii. Era un om matur, trecut de 50 de ani care primise destule lovituri de la soarta insa care reusise sa isi pastreze nealterata bunatatea si iubirea de semeni.

***

Usa localului modest se deschise incet, cu un scartait si in incaperea plina de fum de tigara si miros de alcool ieftin intra cu pasi masurati un barbat in jur de 50 de ani, cu par alb, bogat, ondulat, care ii ajungea pana aproape de umeri. Barba alba ii incadra frumos maxilarul bine conturat, barbatesc.
Isi scoase pardesiul uzat si il aseza cu grija pe spatarul scaunului. Isi trecu mainile frumoase, cu degete lungi si ingrijite prin parul bogat. Masura cu privirea multimea adunata in local, dadu usor din cap catre cativa cunoscuti si se aseza la o masa retrasa.
- Salut, Iliuta! ii spusera ei.
Iliuta le zambi bland si  isi comanda un pahar de vin pe care incepu sa il bea cu inghitituri mici,  masurate.
Un individ neras, murdar care oricui altcuiva i-ar fi starnit repulsie se aseza la masa lui fara ca macar sa ii ceara permisiunea.
In prezenta lui Iliuta limbile se dezlegau lesne. Nu trecura 5 minute si omul deja ii povestea cate ceva din viata lui. Vaduv, fara serviciu de peste 1 an. Cu un fiu pe care nu l-a mai vazut de ani buni.
- Ai ceva de mancare? sopti cu glas gatuit omul
Iliuta trase spre el partea din dreapta a paltonului, scoase o cheie din buzunar si i-o intinse omului:
- Vezi blocul cu magazin la parter? zise el aratand pe geam un bloc care se zarea chiar langa carciuma.
-Acolo stau eu. Asta e cheia de la casa mea. Mancarea e pe aragaz. Du-te la mine, mananca si adu-mi cheia inapoi dupa ce ai mancat.
Ii dadu adresa exacta si isi vazu mai departe de vinul si gandurile lui.
Omul zdrentaros se ridica cu greu, il privi uimit pe Iliuta, privind cand la mana in care tinea cheia cand la chipul senin, cu ochi albastri ca cerul, al omului de langa el. Ridica nedumerit din umeri si porni spre usa.

***

Iliuta se descalta la usa, isi alinie frumos pantofii si intra in sufragerie.
- Maria, uite aici bonurile de masa si 500 de lei sa ii dai surorii tale, pentru copii.
- Bine, Iliuta, zambi ea, obosita.
Obosise sa se lupte cu saracia. Doar bunatatea si blandetea lui Iliuta o mai sustineau. El ii vorbea mereu de Dumnezeu si cum Dumnezeu nu ne paraseste niciodata. Credinta lui nezdruncinata o intrema si ii dadea putere sa mearga mai departe. Chiar daca de multe ori era cicalitoare si nesuferita, Iliuta o intelegea si o accepta asa cum isi accepta o mama copilul obraznic.
Doar ca Iliuta iubea pe toata lumea, cu o dragoste egala, cu o dragoste inspirata de Dumnezeu.
Credea in semne si minuni si ele i se aratau.
Odata, venea cu microbuzul de la Jilava. S-a uitat pe geam si a vazut pe cerul senin nori de o forma cu totul neobisnuita. Singurul nor mare, de pe cer, alb imaculat, era in forma de cruce.
Soferul a oprit microbuzul si toti au coborat sa observe minunea.

***

Aceeasi carciuma afumata. Un dezmostenit al sortii - inca unul din zecile pe care ii cunoscuse Iliuta - se apropie timid de el si ii cere sa il gazduiasca.
Dimineata rece de toamna.
- Ai dormit bine? il intreba Iliuta pe musafirul sau de o noapte, cunoscut la carciuma.
- Nu prea. Un gand mi-a tot dat tarcoale. Vroiam sa te omor. Dar ceva nu m-a lasat.
- Mergi in pace!
Omul iesi incet pe usa, privind buimac in urma. Iliuta inchise usa in urma lui.

***

Am lucrat multi ani cu Iliuta la o mare regie autonoma. A fost tipograf, apoi a ajuns sa lucreze la computer. Cu munca la computer nu s-a impacat insa. Tanjea dupa o gradina la tara, pe care sa o munceasca, sa se bucure de soare, de vant, de cantecul pasarilor si de bucuria efortului fizic.
Cand faceam o scurta plimbare de la serviciu pana la metrou recita din Eminescu. Spunea el o strofa, eu una. Ne completam reciproc la recitat si radeam. Asa, pur si simplu.

***

In 5 mai 2011 sora mea a plecat definitiv dintre noi. Am vrut sa ii spun lui Iliuta ce s-a intamplat. Nu mai vorbisem cu el de peste un an. Am gasit numarul de telefon al unei rude si asa am aflat ca Iliuta a murit in urma unui atac cerebral pe 7 mai 2011. Cand o ingropam pe sora mea, Iliuta murea, in aceeasi localitate, comuna 1 Decembrie 1918, judetul Ilfov.
Dumnezeu sa ii odihneasca in pace!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Atractie si respingere

Termoterapie, reflexoterapie si genunchi vindecati repede si fara durere

Speologi in actiune