Cum să îți publici cartea

Ești scriitor sau viitor scriitor și vrei să ai o carte bine scrisă și corect promovată care să fie folositoare multor oameni iar ție să îți aducă recunoaștere, recompense financiare și bucuria lucrului bine făcut.

Vrei să afli cum să procedezi cel mai bine și să ai un ghid prin labirintul publicistic. Te pot ajuta să îți scrii cartea așa cum simți tu și să ai totodată și o bună rezonanță cu cititorii, să primești aprecieri și să ai vânzările dorite.

Un prim pas este să îți alegi pachetul care ți se potrivește și să discutăm despre aspectele specifice cărții tale la telefon 0725.299.767.
De ce sunt eu calificată să te ajut să îți publici cartea: la 25 de ani am intrat în industria de publishing când mi-am împlinit visul, acela de a face cărți ca tehnoredactor. Am început la Monitorul Oficial, am continuat la Editura For You și așa am ajuns la 20 de ani de activitate în domeniu, dintre care 4 ani în self-publishing.
Am absolvit cu succes un masterat în domeniu, Teoria și Practica Editării la Facultatea de Litere a Universității București.
Pot să te asigur astfel că am cunoștințele teoretice și practice necesare ca să te ghidez prin procesul de publicare și vânzare a creațiilor tale literare sau tehnice.

I-am luat cu mine la drum și pe unii autori independenți, atunci când i-am încurajat la atelierele gratuite de scris pe care le-am organizat să își publice cărțile. Apoi am văzut că este nevoie de promovare, marketing și vânzări pentru autorii independenți care nu au toți cunoștințe în domeniu.

Și așa am ajuns la următorul nivel, să ofer mai mult decât desktop publishing (DTP) și să constuiesc un traseu potrivit pentru tine, de creștere și prosperitate. Sper să te duc până în zona castelului creației, să te văd autor de succes, castelan mândru de cuceririle tale cu penița.

Succes!



Poți să începi cu puțin, dar reține că de la nivel mic se crește greu și costă mai mult, ca timp, rezultate amânate și cheltuieli finale. Însă tu hotărăști cum și de unde să începi. De aceea am creat mai multe variante, poate una dintre ele ți se potrivește. Pachetele sunt flexibile, putem să mai adăugăm unele opțiuni sau să scoatem altele. Vino să stăm de vorbă și să vedem ce îți dorești și ce pot eu să îți ofer.


Cât costă și care sunt pașii de urmat? Iată o descriere concisă mai departe, în pachete de editare, tipar și vânzare:


Exprimero Basic
50 exemplare
200 pagini
1700 lei

Carte pentru circuit închis – familie, prieteni (nu necesită distribuție)
Corectura, diacritice
Machetare (format pagină, colontitlu, coloncifră, elemente grafice ornamentale)
Paginare (fonturi, stiluri, capete de rând, note de subsol, cuprins)
Prelucrare imagine
Realizare imagine grafică
Generare PDF pentru tipar
Coperta pentru tipar cu imagine de tipar furnizată de autor sau cu imagine realizată de către grafician
Trimitere la tipar cu stabilirea detaliilor tehnice cu tipograful
Consultanță inițială legată de forma și condițiile potrivite pentru carte

Pentru tiraje suplimentare se plătește doar tiparul dacă nu sunt alte modificări ulterioare.


Exprimero Happy
200 exemplare
200 pagini
3750 lei

Carte pentru public restrâns
Corectură, redactare, diacritice
Machetare (format pagină, colontitlu, coloncifră, elemente grafice ornamentale)
Paginare (fonturi, stiluri, capete de rând, note de subsol, cuprins)
Prelucrare imagine
Realizare imagine grafică
Generare PDF pentru tipar
Coperta pentru tipar cu imagine de tipar furnizată de autor sau cu imagine realizată de către grafician
Trimitere la tipar cu stabilirea detaliilor tehnice cu tipograful
Consultanță inițială legată de forma și condițiile potrivite pentru carte
Pentru tiraje suplimentare se plătește doar tiparul dacă nu sunt alte modificări ulterioare
plus:
Listare în 3 librării online
Redactare (stilizare, coerență, claritate, exprimare adecvată segmentului de cititori, eliminare repetiții, fluență) astfel încât textul să fie atractiv pentru cititori iar cartea să fie potrivită pentru vânzare.

Bonus în valoare de 530 lei
ISBN – furnizat gratuit de Biblioteca Națională (completăm formularul, realizăm fisierul care trebuie încărcat în formularul online de ISBN) în valoare de 30 lei
Text pentru coperta 4 în valoare de 200 lei
Recenzie pe goodreads și booknation în valoare de 200 lei
Promovare în grupul Vreau sa fiu scriitor / scriitoare în valoare de 100 lei
Important: bonusul, pentru care nu trebuie să plătești, îți asigură mare parte din vânzarea cărții. Ia în considerare la calculul costurilor și suma pe care nu trebuie să o plătești, ceea ce îți scade prețul per exemplar și îți crește profitul.
15,25 lei per exemplar. Preț 30-40 lei = 6.000-8.000 din vânzări. Profit net 2.000 lei la primul tiraj. La următoarele tiraje profitul net crește pentru că nu mai sunt incluse costurile de editare.



Exprimero Hero
700 exemplare
200 pagini
6450 lei

Carte pentru public larg
Corectură, redactare, diacritice
Machetare (format pagină, colontitlu, coloncifră, elemente grafice ornamentale)
Paginare (fonturi, stiluri, capete de rând, note de subsol, cuprins)
Prelucrare imagine
Realizare imagine grafică
Generare PDF pentru tipar
Coperta pentru tipar cu imagine de tipar furnizată de autor sau cu imagine realizată de către grafician
Trimitere la tipar cu stabilirea detaliilor tehnice cu tipograful
Consultanță inițială legată de forma și condițiile potrivite pentru carte
Pentru tiraje suplimentare se plătește doar tiparul dacă nu sunt alte modificări ulterioare
plus:
Listare în 3 librării online
Redactare (stilizare, coerență, claritate, exprimare adecvată segmentului de cititori, eliminare repetiții, fluență) astfel încât textul să fie atractiv pentru cititori iar cartea să fie potrivită pentru vânzare.
Seri de lectură, promovare la atelierele de scris
Promovare online (furnizăm linkurile și rapoartele)
  
Bonus în valoare de 930 lei
Reducere 20% la Școala Exprimero pentru scriitori – în valoare de 100 lei
Consultanță după lansare și primele vânzări, analiza feedback-ului de la cititori si prezentarea soluțiilor pentru creșterea ulterioară a vânzărilor – în valoare de 550 lei
Propuneri pentru titlu și subtilu care să vândă – în valoare de 150 lei
ISBN – furnizat gratuit de Biblioteca Națională (completăm formularul, realizăm fisierul care trebuie încărcat în formularul online de ISBN) în valoare de 30 lei
Promovare în grupul Vreau sa fiu scriitor / scriitoare în valoare de 100 lei
Important: bonusul, pentru care nu trebuie să plătești, îți asigură mare parte din vânzarea cărții. Ia în considerare la calculul costurilor și suma pe care nu trebuie să o plătești, ceea ce îți scade prețul per exemplar și îți crește profitul.
Calcul venituri – cheltuieli = profit:
8,7 lei per exemplar. Preț 30-40 lei = 21.000-28.000 din vânzări. Profit net 9.000 lei la primul tiraj. La următoarele tiraje profitul net crește pentru că nu mai sunt incluse costurile de editare. Recomand să vinzi prima tranșă de exemplare și apoi să faci tiraje suplimentare cu banii obținuți.

  
Exprimero Premium
1000 exemplare
200 pagini
8850 lei

Carte destinată să ajungă bestseller
Dacă nu are diacritice se adaugă 400 lei pentru diacritice
Corectare text cu autocorect
Machetare (format pagină, colontitlu, coloncifră, elemente grafice ornamentale)
Paginare (fonturi, stiluri, capete de rând, note de subsol, cuprins)
Prelucrare imagine
Realizare imagine grafică
Generare PDF pentru tipar
Coperta pentru tipar cu imagine de tipar furnizată de autor sau cu imagine realizată de către grafician
Trimitere la tipar cu stabilirea detaliilor tehnice cu tipograful
Consultanță inițială legată de forma și condițiile potrivite pentru carte
Pentru tiraje suplimentare se plătește doar tiparul dacă nu sunt alte modificări ulterioare
plus:
Listare în 3 librării online
Editare/redactare
Seri de lectură, promovare la atelierele de scris
Promovare online (furnizăm linkurile și rapoartele)
Realizare ebook în format PDF, mobi și epub
Organizare prezentari în 3 orașe mari

Opțional
Traducere română engleză / engleză română 4000-6000 lei în funcție de complexitatea textului și de termenele de predare
Coaching cu un coach specializat pentru depășirea blocajelor psihologice, creșterea încrederii în calitățile proprii și sporirea productivității ca să fii pregătit să produci unul sau mai multe bestsellere - https://www.claudia-wotsch.ro/life-coaching/self-esteem-coaching/
Mentorat 1:1
Traducere și publicare pe Amazon
Tehnici de vânzare în timpul lansării și după lansare
Obținerea de feedback de la cititori și adaptarea pentru vânzare înainte să tipărim cartea
Atenție: pentru variantele opționale costul se calculează separat față de pachet!

Bonus în valoare de 1430 lei
Reducere 90%  la Școala Exprimero pentru scriitori – în valoare de 450 lei
Prezentare autor – în valoare de 150 lei
Consultanță după lansare și primele vânzări, analiza feedback-ului de la cititori si prezentarea soluțiilor pentru creșterea ulterioară a vânzărilor – în valoare de 550 lei
Propuneri pentru titlu și subtilu care să vândă – în valoare de 150 lei
ISBN – furnizat gratuit de Biblioteca Națională (completăm formularul, realizăm fisierul care trebuie încărcat în formularul online de ISBN) în valoare de 30 lei
Promovare în grupul Vreau sa fiu scriitor / scriitoare – în valoare de 100 lei
Important: bonusul, pentru care nu trebuie să plătești, îți asigură mare parte din vânzarea cărții. Ia în considerare la calculul costurilor și suma pe care nu trebuie să o plătești, ceea ce îți scade prețul per exemplar și îți crește profitul.
Calcul venituri – cheltuieli = profit:
8,85 lei per exemplar. Preț 30-40 lei = 30.000-40.000 din vânzări. Profit net 10.000 lei la primul tiraj. La următoarele tiraje profitul net crește pentru că nu mai sunt incluse costurile de editare. Recomand să vinzi prima mie de exemplare și apoi să faci tiraje suplimentare cu banii obținuți.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Atractie si respingere

Termoterapie, reflexoterapie si genunchi vindecati repede si fara durere

Lumea de poveste de la Schitul Colțul Chiliilor