joi, 6 decembrie 2018

Cand scrii ca sa te cunosti

Ca sa dau un bun exemplu am rezolvat toate temele propuse la atelierul de scris. Rezultatul neasteptat a fost ca am explorat unghere mai putin explorate din mintea si inima mea. Colegele care au propus temele s-au dovedit a fi geniale. Niciodata nu am mai facut exercitii de scris atat de complexe. Multumiri si felicitari pentru participare si implicare!


Tema Felicia

1. Scrie o poezie in vers liber.

December, with love
I love December for its Magic
When the Solstice is approaching
For its days short and cold,
And for the good time with a book
When the wind is hauling
the cat stays tight over the radiator.
I love the forest in December
When the snow is crunching
The air is crisp and all is clean.
I love the sea in December
With its waves are still and frozen
Embracing the wave breakers.
I love the city in December
When the streets are all
Wrapped in thousands of tiny lights.
I love December
For all the good is promised.
I love December for a
Happy New Year!





2. Vrei sa iti construiesti, sa iti extinzi sau sa iti decorezi locuinta. Scrie o relatare despre o intalnire de lucru cu un arhitect/o arhitecta.

Vreau sa am o locuinta de hobit, sapata in deal. Chiar si pentru un proiect atat de simplu am nevoie de un arhitect. Toate arcadele de sustinere sunt circulare si unghiurile trebuie calculate foarte bine. Ma bucur ca arhitectii sunt si matematicieni excelenti, altfel vizuina mea s-ar prabusi peste mine. Si de asemenea vreau ca usile sa fie rotunde, ca niste capace uriase de butoaie asezate vertical iar ferestrele sa fie circulare ca niste hublouri de corabie.
De fapt, interiorul de lemn imi aduce aminte de o corabie, una speciala care navigheaza prin valurile incremenite in timp ale dealurilor inverzite. Am noroc ca arhitecta mea, Oana, are o minte deschisa si nu ma trimite la plimbare cu proiectul asta.
Imi calculeaza necesarul de material, inclusiv pierderile care apar datorita formelor rotunde, concave si convexe care formeaza viitoarea mea locuinta. O locuinta prietenoasa cu mediul, cu o amprenta de carbon foarte scazuta si care se integreaza in peisaj. M-a ajutat sa obtin autorizatiile necesare mai ales ca intravilanul meu nu este deasupra solului ci sub sol. Am primit aprobare si de la asociatia pentru protectia animalelor ca nu deranjez formele de viata salbatica din zona. Vecina mea vulpea m-a asigurat ca nu imi face probleme daca o las sa se aprovizioneze din camara mea. Tot vulpea mi-a dat si un pont nepretuit: sa am doua intrari/iesiri. Pe unde scap daca vin in vizita rude nedorite? Good point, fox!



Pe birou sunt raspandite pozele cu zona, desenele cu forma finala a casei, din exterior si din interior. Mai sunt schite pentru instalatia de ventilatie, de incalzire, de evacuare a apei uzate. Avem schite si calcule si pentru panourile solare care vor incalzi apa de la baie si bucatarie. Incalzirea nu e o mare problema pentru ca temperatura se mentine natural constanta in jurul a 18 grade celsius si iarna si vara. Cine ar fi crezut ca pentru 70 mp pentru o locuinta care pentru o vulpe nu e mare inginerie un om are nevoie de atatea calcule, autorizatii, aprobari si schite, scheme, planificari si nopti si zile de munca?
Arhitecta ma invata cum sa planific totul, de la buget la faza de executie si la decoratiuni potrivite pentru interior.  Imi arata cum trebuie sa planific instalatiile de apa pentru ca acestea sa functioneze ca sa nu ajung in situatia sa imi curga apa din cuptor si sa imi ia foc WC-ul cum s-ar intampla daca as face totul dupa capul meu.


3. Cand scrii esti singur(a) cu arta ta. Scrie o povestire despre un personaj care se confrunta cu singuratatea in timpul procesului creativ.

Soneria zbarnaie prelung si strident. Elisabeta se ridica oftand de la masa de scris, isi da la o parte o suvita de par castaniu care ii alunecase peste obraz si se indreapta spre usa cu mersul ei de felina cumintica.
“Hei, Elisa, ce seara frumoasa! Hai cu noi in club! striga vesela Cristina fluturand victorioasa o sticla de sampanie.” “Acum ce mai sarbatoriti?” “Ziua de azi!” izbucneste Victor in hohote de ras smulse din alte sticle de sampanie. “Ma bucur pentru voi, dar eu am treaba. Si nu, aceasta treaba nu poate sa astepte. Am o muza ca oaspete si este sfioasa cu asa companie zgomotoasa.” Victor o apuca pe Elisa de talia subtire si o invarte prin camera. Apoi o lasa jos si arunca o privire la masa de scris. “ Hm… eu zic sa nu ratezi petrecerea. La cat ai scris, muza ta incape in sticla de parfum. Ia-o cu tine si hai sa mergem! Viata nu asteapta!” “ Viata mea e in creatia mea. Raman sa scriu. Distractie frumoasa!” Elisabeta se aseaza din nou la masa de scris proptita la fereastra.



Pe geam se vad primii fulgi de zapada care se leaga usor in drumul lor efemer. Pe ecranul laptopului imaginea cu un foc in semineu din videoclipul “Instrumental Christmas Music with Fireplace” ocupa tot ecranul in timp ce muzica instrumentala de Craciun rasuna suav in fundal. Penita stiloului fosneste usor pe hartie. Prietenii ei se invart veseli in zapada care se asterne usor iar fulgi albi zglobii se sfarsesc pe obrajii lor plini de viata clocotitoare. Elisabeta isi lasa gandurile sa se rasfire pe pagini. O sa taie mai tarziu ce nu este necesar, poate o sa rescrie totul pana cand povestea ei de iarna o sa ia forma pe care o simte adanc in inima dar care inca nu iese la suprafata pentru lume asa cum o simte. Mai lucreaza. Rabdare… anul inca nu s-a sfarsit.


4. Scrie despre un eveniment sau intamplare care te-a emotionat.

Este noaptea de Anul Nou, timpul cand vechiul an isi impacheteaza amintirile, le pune deoparte pentru duioasa aducere aminte sau pentru lectii de viata folositoare. Este timpul pentru prietenie, bucurie, celebrare si mai ales recunostinta pentru ca am mai petrecut un an pe Pamant alaturi de oameni dragi.
Mai sunt doua ore pana cand vom striga toti in cor An Nou Fericit! Ne plimbam prin Centrul Vechi ca sa ne facem incalzirea. La un pub pe Ion Ghica se revarsa vechiul hit “Rednex - Cotton Eye Joe”. 4 nebuni incingem un country in strada.



3…2…1… Happy New Year! Dopurile de la sampanie se arunca vesele spre cer. Vechiul an si-a luat ramas bun. Pe cel nou il vom imbratisa de plecare peste fix 12 luni.
Daca esti nemuritor si privesti de pe margine acum intelegi de ce viata merita traita chiar daca ne vom lua intr-o zi ramas bun la fel ca vechiul an. Speram ca va fi la fel de stralucitor acel ramas-bun.


5. Scrie o poveste reala sau fictiva despre momentul cand te-ai pierdut pe tine. (ex.: ai pierdut legatura cu scopul tau, cu misiunea vietii tale, nu stii ce cale sa urmezi, ti-ai pierdut busola interioara, ti-ai tradat idealurile sau valorile, ai facut compromisuri,  te simti singur, alienat, pustiu, depresiv etc.)

Paginile cu deconturi plictisitoare baltesc pe birou. Imi legan picioarele pe marginea scaunului aspru si incomod si privesc cu ochi aposi singura imagine vie din incapare, un decupaj dintr-o revista cu un munte inverzit lipit pe dulapul scorojit de metal. Privirea imi aluneca pe linoleumul rupt si patat spre fereastra trista din stanga mea. Ma simt prinsa in capcana. Tata a murit in urma cu 6 luni si eu muncesc aici ca sa asigur banii pentru traiul familiei. As fi putut sa lucrez undeva in oras cu familia, dar am ramas la Bucuresti. Acel “undeva in oras” este locul unde a murit tata in accidentul de munca. Dar eu simt ca nu ar trebui sa fiu aici, in Bucuresti, ci in orasul mic si prafuit unde spiritul tatei inca bantuie si ma cheama sa nu il las singur…




6. Lamureste-ti intr-un scurt eseu care este scopul pentru care scrii? Ce te motiveaza? Care este sursa focului tau interior?

Ma simt compusa din mai multe Eu-ri, fiecare Eu specific unei varste, cu ganduri, sentimente si mod de a privi viata diferite. Ma uit in urma la toate acele imagini si ma vad pe mine aceeasi si diferita. Uneori acel “aceeasi” e greu de patruns. Parca e o alta persoana, dintr-o alta lume. Si poate chiar asa si este. Cand un Eu de la varsta de 20 de ani lasa ceva scris, acel ceva este diferit de ceea ce scrie un Eu la 40 sau la 60 de ani. Si ma pot vedea, pierde si regasi intr-o mare de Eu-ri daca as scrie in fiecare zi, 365 de zile pe an, timp de cat oare? 70-90 de ani, cat o vrea Dumnezeu. Si dupa ce nu o sa mai fiu in forma asta pe Pamant cei care m-au iubit pot sa citeasca ce am scris si sa mai raman astfel inca putin cu ei.



Si dupa ce nu vor mai fi nici ei, dupa ce lumea se va fi rotit de milioane de ori, undeva, intr-o biblioteca prafuita cineva o sa ridice de pe raft o carte. O deschide, incepe sa citeasca: “Ma simt compusa din mai multe Eu-ri, fiecare Eu specific unei varste, cu ganduri, sentimente si mod de a privi viata diferite…”



7. Scrie povestea unei fete care incearca sa se vindece de o suferinta provocata de abuzul la care a fost supusa in relatie.

Sintia a tot trecut din relatie in relatie fara sa simta scanteia iubirii, parca se fereste, fuge de sine si de tot ce ar fi putut sa simta. Pe dinafara este vesela si fara griji, dar cand e singura privirea i se intuneca, se inchide in ea si ii trebuie un timp ca sa iasa din nou din carapace si sa afiseze imaginea tinerei dezinvolte pe care nimic nu o afecteaza. Pentru cei mai multi trece prin viata usor, ia totul in ras, urca si coboara pe valurile vietii fara sa isi ude picioarele. Insa pe interior e un hau de lacrimi. “Tu nu ma crezi ca te iubesc?” ii spune el. Ea rade si fuge. “Am inima in saramura. O sa reziste bine peste iarna”. Si fuge. Iar si iar. O relatie nu dureaza decat maximum trei luni, cat sa se aprinda ceva sigur si inspaimantator in inimile lor. Dar ea scapa de fiecare data pentru ca a invatat sa fuga de sentimente, de implicare, de atasamente si responsabilitati. El a invat-o bine, mult prea bine ca sa mai existe dezvat. Si e bine asa. Nu mai sunt rani, nu mai sunt lacrimi, fara frica si fara dorinte, fara planuri de viitor care pot fi zdrobite, facute pulbere, risipite in cele patru vanturi. E mai bine asa. Nu spera si nu are teama de viitor. Viitorul s-a pierdut undeva in trecut, e bine zavorat si constituie un depozit cu garantie pentru prezent. Daca stii unde sa cauti, viata ofera si garantii. Doar sa nu ceri prea mult, isi zice mereu. Aromele identic naturale sunt chiar mai intense la gust decat produsul real. Nu am Iubire in viata dar am ceva ce seamana, cu un termen de expirare de 3 luni. Si ce daca? Sunt facuta din E-uri. Nu mai sunt EU dar am E-urile mele, arome identic naturale. Si merg mai departe.


8. Scrie o poveste despre persoana de langa tine pe care o cunosti cel mai putin.

Este intr-un fel pierduta pentru mine, cu gandurile ei negre, cu aroganta ei care ii este platosa impotriva fricii, cu dispretul care tine loc de compasiunea pe care ii este teama sa o simta. Este inima sangelui si sufletului meu, dar este o straina teribila si amenintatoare. De fiecare data cand ma intalnesc cu ea plec cu inima tandari. Ma detasez, ma indepartez ca sa pot sa am o imagine mai completa si da, ca sa ma protejz. Nu inteleg prea multe, e greu sa intelegi cum functioneaza cineva prabusit in cea mai neagra depresie.
Cand a murit cealalta am vizualizat ceva, ca un film, ca si cum paseam pe o punte facuta din scanduri, ea mergea inainte, o scandura s-a rupt si ea a cazut printre umbre; nu am reusit sa o prind, sa o pastrez in lumea asta. S-a dus. Si am inceput sa ma tem de umbre. Dar umbrele sunt peste tot si au degete lungi, descarnate, unduitoare, subtiate la capete, poate sunt gheare.



Am urmat-o pe cea de dincolo in lumea umbrelor cand a murit. Nu putea sa ma auda. A trebuit sa ma intorc si sa o las singura acolo. Cea de aici nu vrea sa ma auda. Imi intoarce spatele straina mea frumoasa. Nu stiu cine este, ce vrea, daca vrea si daca poate fi ajutata. Si-a construit povesti imaginare peste povesti imaginare, platosa peste platosa, scot o papusa Matrioşka si din ea rasare alta. Nu te mai cunosc, nu te mai inteleg, iubita Matrioşka.



9. Dormi si visezi. Dimineata scrie de mana despre ultimul vis de care iti amintesti si ce crezi ca ar putea sa insemne.

Am visat ca eram intr-o casa cu multe camere complicate, se trecea din una in alta ca printr-un labirint. Toate usile sunt larg deschise, la perete. Mobila si covoarele, draperiile au culori deschise. Este ziua, este lumina in casa. Nu am chipul meu de acum, este alt chip. Si cei din casa parca sunt cunoscuti, dar au altfel de chipuri, altfel de trupuri. Un individ cu o privire de fanatic intra in casa. O omoara pe femeia grasa cu multe lovituri de cutit. In vis spune ca e mama desi nu seamana deloc cu ea. Trec din camera in camera, cumva fanaticul inalt, subtire, cu maxilarul inclestat, cu un ranjet superior in coltul gurii si cu privirea de animal de prada ma urmareste dar nu ma gaseste in labirintul casei. Il vad la usa cum imi arunca o privirea plina de promisiunea unei amenitari de moarte sigure si cu executare imediata. Pornesc iar prin casa. Intr-o camera, la geam, doua tinere stau de vorba despre ceva foarte amuzant pentru ca rad in hohote. Am sange pe mainile care imi tremura convulsiv. Strig la ele cu un urlet mut nu mai am glas si putere, le cert ca rad ca nebunele cand mama e moarta si dementul ala a fost la un pas sa ma omoare si pe mine. Ele se opresc din ras, se uita una la alta, siderate. Le indic cu un semn al capului camera care se vede in fundal, cu un corp gras, mort, prabusit in pragul usii si care se vede prin usa de la piept pana la genunchi, e cu fata in jos si sangele pateaza suprafata alba si crem a zonei unde este corpul prabusit. Ma intreb cum de nu au vazut cadavrul cand au intrat.  

Cosmarul se incheie aici. Si ma trezesc. Nu stiu ce poate sa insemne. A fost un vis cu multe detalii pe care l-am tinut minte mai mult de o saptamana pana acum, cand l-am asternut pe ecran. Nu am scris de mana si nu imediat. Simt ca am retinut toate detaliile. De obicei cheia de interpretare a viselor e pe dos. Moartea inseamna viata, boala inseamna bani, mireasa inseamna moarte, copiii mici inseamna boala. Casa cu multe camere ar fi alegerile din viata, fanaticul o oportunitate, moartea femeii grase un castig neasteptat sau a murit moartea mamei, a trecut printr-o primejdie si a scapat. Faptul ca e o casa luminoasa e un semn bun. Desi in realitate mie imi place sa am locuinta intunecoasa, ma deranjeaza o camera scaldata in lumina.



10. Exploreaza intr-o poveste nevoia de a-i ajuta pe altii.

Winnetou si Old Shatterhand mi-au fost mentori toata copilaria. De la ei am invatat despre curaj, despre dreptate si adevar, integritate si prietenie. Cand am terminat de citit volumul al cincilea (din colectia Biblioteca pentru Toti), ultimul din serie, aveam ochii plini de lacrimi. Murise  Winnetou ca sa salveze viata unor colonisti. In onoarea lui am continuat o aventura personala, am ajutat si am aparat inocenti acolo unde s-a ivit situatia. Am refuzat sa tac si am infruntat situatii uneori periculoase. Un razboinic curajos se avanta acolo unde altii dau inapoi. Mi s-a imprimat astfel arhetipul salvatorului, al eroului, care a luat apoi diverse forme. De la a-i ajuta pe colegi la examene, de a participa la proteste sau de a face voluntariat, peste tot Winnetou si Old Shatterhand m-au insotit, nevazuti, prin invataturile din romanul lui Karl May. Acest roman din literatura de masa a schimbat mai multe generatii. Stiu asta pentru ca de-a lungul vietii am intalnit mai multe persoane din tribul lui Winnetou si dintre prietenii lui Old Shatterhand si i-am recunoscut ca frati si prieteni. Suntem frati de sange in tribul lui Winnetou pentru totdeauna. Howgh! (Am vorbit!)



11. Alege un personaj sau o persoana pe care o admiri si imagineaza-ti intr-o poveste cum ar fi sa traiesti o zi in pielea acelei persoane.

Winnetou pentru o zi. Cu un mormait de nemultumire ma intorc pe o parte si ma ridic incet. Mi-a amortit spatele de la crengile de molid pe care am dormit in adapostul improvizat. Am avut o calatorie mai lunga decat am planificat si a trebuit sa ma descurc cu ce am gasit la dispozitie. Sunt de trei zile pe drum si nu o sa renunt. Azi ma intalnesc cu satenii din Rosia Montana. Le vorbesc si lor despre interesele corporatiilor si despre cum se folosesc de ei, de frica lor pentru ziua de maine ca sa faca profituri uriase si necuvenite. Inca o data pofta de aur le fura oamenilor pamanturile, ii invrajbeste si le distruge viata. Cu o seara inainte m-am furisat in tabara celor de la Gold Corporation si am tras cu urechea la ce vorbeau. Pentru ca am o minte deschisa si nu dispretuiesc beneficiile progresului am folosit cateva camere mici de luat vederi plantate discret in puncte-cheie. O sa am nevoie de dovezi. Cuvantul meu impotriva cuvantului lor nu o sa fie de ajuns.
M-am intalnit cu 4 greenhorns pe biciclete din tribul “Trai cu rost” si am facut o alianta. Nu stiu sa traga cu arcul sau sa jupoaie un iepure dar se descurca de minune cu o chestie interesanta numita website. Recunosc ca au avut mai mult succes cu arma asta, website, decat am avut eu. O sa invat si eu sa folosesc netul. Oricum o sa am nevoie sa fac cunoscute inregistrarile video de la camerele-spion.
Oamenii de aici nu mai au nevoie sa ia urma in padure, sa se orienteze dupa stele, dupa muschiul de pe copaci. Peste tot sunt placute scrise colorat care indica directia si cate ore de mers sunt pana la un punct sau altul. Pot sa ma deplasez linistit prin padure in afara cararilor, marcaje turistice - auzi idee! - fara sa fiu deranjat. Nu pot sa imi dovedesc vitejia in lupta cu ursul pentru ca e animal protejat. Noaptea trecuta a venit un urs langa focul meu de tabara. Animalele astea salbatice nu se mai tem de om, de foc. Ii intereseaza doar painea si conservele. Ce strainie a devenit lumea asta! Bine ca prin zonele astea mai sunt cai, umbla liberi desi au stapani. Nu ii fura si nu ii raneste nimeni. Asta imi place. Si sunt sanatosi si bine ingrijiti. Am intalnit si multe vite, oi si capre. Iar daca urc pe inaltimi caprele negre vin curioase pana la cativa pasi de mine. Daca aveam voie sa fiu vanator le prindeam de coarne, nu mai aveam nevoie nici de arc. Dar de asemenea sunt protejate, nu are nimeni voie sa le omoare. Mi s-a zis ca singurul shot pe care pot sa il fac este cu aparatul foto. Daca aveam nevasta si copii le duceam la wigwam poze in loc de vanat, sa se sature din privit. Stranie lume!



Tinerii razboinici de la “Trai cu rost” au fumat pipa pacii cu mine. Pipa lor nu are miros de mocasini asa cum se cuvine. Miroase a menta. Si nici nu au ramas cu mine ca sa luptam impreuna. Nu imi par chiar razboinici, asa cum am zis sunt greenhorni. Sunt nedovediti pentru ca nu le mai cere nimeni sa aduca gheare de grizzli ca dovada a trecerii lor la varsta barbatiei. Mi-au spus ca acum altele sunt dovezile. Hartia pe care o primeste fiecare cand termina facultatea, ce o fi si cu scoala aia ca nu pare sa faca razboinici puternici din ei. Macar au curaj si sunt cinstiti, mi-a placut cum vorbesc si cum se poarta.
Ah, iata-i, adunati din nou la o pipa a pacii – de cate ori trebuie sa fumeze aceeasi oameni pipa pacii? Si au si muzica, desi azi nu stiu sa fie sarbatoare.
“Ahoy, fratii mei albi!” “Ca tu o fi albastru!” rade unul dintre ei. “Eu sunt omul rosu” spun serios. “Ha! Si eu sunt Spanul!” zice unul fara par (desi nu pare scalpat).
“Trebuie sa mergem in sat, sa strangem razboinici si sa atacam fetele palide care fura pamanturile si aurul. Haideti!” “Stai bland, frate, ca nu atacam  pe nimeni! Nu fizic. Scriem acum un articol pe blog si ii atacam in presa”. “Atac in presa… eu va invat sa trageti cu arcul si voi ma invatati sa atac in presa. E un atac prin surprindere? Se folosesc trupe sau ataca un singur razboinic, fulgerator si decisiv?” “Fulgerator si decisiv, da, imi place ideea” rade unul cu o barbuta firava. Tinerii astia! Nici brate puternice nu au. Ce mananca, de sunt atat de slabi?
Am petrecut aproape toata ziua in sat incercand sa adun razboinicii. Dar erau toti pe la cosit de fan. Macar sunt ascutite coasele alea si pot fi folosite ca arme. Varstnici sunt o multime, in viata mea nu am vazut atatia oameni cu parul alb intr-un sat, la noi nici daca aduni toti inteleptii cu par alb din toate triburile apasilor nu strangi atatia cu par alb ca aici in satul asta. Mi-au spus ca acum oamenii traiesc mult, peste 80 de ani! Trebuie sa fie tare intelepti daca reusesc sa ramana in viata atata amar de ani. Dar copii sunt putini, foarte putini. Si sunt putine femei tinere. Si multe sunt nemaritate. Sunt tulburat ca tot se invart curioase pe langa mine si ma pipaie pe brate. Stiu ca nu prea sunt barbati musculosi pe aici, dar totusi, asta nu e atitudine de fata smerita.
Hai, ca nu are rost sa le vorbesc batranelor in wigwamurile lor, nu se cade pentru un razboinic. Plec si eu la ale mele. O sa petrec din nou seara la foc cu ursul ala care imi mananca toata provizia de mere.
Ma trezesc dimineata. Sunt intr-un adapost din crengi de molid. Cenusa de la foc inca mai pastreaza putina caldura si un iepure pe jumatate mancat e langa foc. De ce naiba miros a fum si cum am ajuns aici?


12. Rememoreaza cu amanunte un eveniment plin de emotii din viata ta si scrie o poveste cu un personaj imaginar care traieste acel eveniment.

Ma cheama Lars. Intru in salonul spitalului si privesc nedumerit mumia intinsa pe pat. Nu seamana deloc cu omul pretuit pe care il numesc tata de 20 de ani. Fata e umflata ca un balon si de la umeri in jos tot corpul este acoperit cu bandaje albe, infasurate bine pe trunchi, pe membrele superioare si inferioare. O punga cu perfuzii atarna in suport si lichidul se scurge incet in vena omului-mumie.
“Cum a ajuns in halul asta?” “Otelul topit si zgura s-au lipit de haine, a trebuit sa ii curatam corpul cu o perie. S-a luat si pielea. De asta e in pericol mare, pielea e distrusa in proportie de 90% si homeostazia interna e in mare dificultate.” Curand apare si mama cu fratii mei. Ce jale e pe chipul ei! Plange. Doctorul o scoate usor afara. Eu raman cu el. Cu ce a mai ramas din el, si cu speranta ca se va petrece un miracol. E puternic, cel mai puternic om pe care l-am cunoscut. Stiu ca o sa reziste. O sa se faca bine. Stau cu el trei zile. Nu e nici mai bine, nici mai rau. Lipsesc cateva ore sa fac o baie, sa ii fac de mancare. Ma intoc si patul e gol, acoperit cu un plastic negru, nu mai sunt nici cearsafurile albe. “Unde l-au mutat?“ intreb. “E la morga….”



13. Alege un loc (camera, parc, sala etc.) si descrie acel loc fara sa folosesti cuvinte evidente, folosindu-ti cat mai mult imaginatia. Obiectele sa poata fi recunoscute totusi. Ex.: descrie o masa dar fara sa folosesti cuvantul masa.

Toata scurta mea viata mi-am petrecut-o cu mama si cu fratii mei in vizuina. Sunt curios. Am iesit putin sa adulmec prin jur. Doua labe puternice dar fara gheare m-au inhatat. O sa fiu puternic ca mama intr-o zi, dar acum sunt prea mic inca. M-a aruncat intr-o piele cu miros ciudat si asa am ajuns departe de vizuina mea. 


Am ros pielea aia ciudata si am cazut pe o piatra cu cel mai straniu miros cu putinta. Vad multe fiinte cu doua labe in loc de patru. Sunt uriase si se misca peste tot! Am intrat intr-un loc cald care miroase a mancare. Ma uit in sus. O bucata mare de cer negru se sprijina pe patru labe cu margini ascutite. De acolo vine miros de mancare. O bucata de mancare cade cu un pleoscait pe jos, pe piatra foarte lucioasa pe care imi aluneca ghearele. Miros cu grija. Nu e nimic cunoscut, dar pare ca poate fi mancat. Apropii si mai mult nasul. Au! Frige? Nici macar intestinele de iepure imediat ucis nu sunt atat de calde. Ce s-a intamplat cu prada asta? O laba uriasa ma apuca de blana de la ceafa. Acum sunt sus pe bucata mare de cer. Mancarea e peste tot pe ea, pe niste bucati rotunde de piatra. Ma uit curios la haita de langa mancare. Unul deschide botul. Nu are colti deloc, doar dinti ca la capra. Baga mancarea in gura cu ceva ca o laba stralucitoare cu 4 gheare pe care o tine in laba din fata, stransa bine pe gheara stralucitoare. Labele lor au degete lungi, fara par si pot sa apuce mancarea mai bine decat o apuc eu cu botul meu. Apa sta in alta apa tare, rotunda, fara sa curga. Dau cu laba. Apa tare cade si apa moale se scurge. Dau cu limba, imi este sete. Apa moale imi inteapa limba si nu are gust de apa. Pfui!!! Unul din ciudatii aia ia o bucata de piele alba si moale si o pune in apa moale. Apa intra repede in piele. Dau cu gheara. Pielea alba se rupe imediat si imi ramane in gherute. Dau cu limba pe laba. Pielea alba e acum pe limba mea, cu gustul ciudat de apa. Dar acum nu imi mai inteapa limba.

duminică, 25 noiembrie 2018

Exersarea creativitatii prin scris


Este important sa scriem in fiecare zi ca sa exersam, sa ne dezvoltam abilitatile de scriere creativa, de organizare si de stilistica. In felul acesta capatam si instrumentele pentru a fi organizati si perseverenti cand ne luam misiunea de a scrie mai bine si mai repede.

Iata cele 13 teme / exercitii de scriere propuse de cele 13 persoane prezente la atelierul de scris din 25.11.2018:

1. Scrie o poezie in vers liber.

2. Vrei sa iti construiesti, sa iti extinzi sau sa iti decorezi locuinta. Scrie o relatare despre o intalnire de lucru cu un arhitect/o arhitecta.

3. Cand scrii esti singur(a) cu arta ta. Scrie o povestire despre un personaj care se confrunta cu singuratatea in timpul procesului creativ.

4. Scrie despre un eveniment sau intamplare care te-a emotionat.

5. Scrie o poveste reala sau fictiva despre momentul cand te-ai pierdut pe tine. (ex.: ai pierdut legatura cu scopul tau, cu misiunea vietii tale, nu stii ce cale sa urmezi, ti-ai pierdut busola interioara, ti-ai tradat idealurile sau valorile, ai facut compromisuri,  te simti singur, alienat, pustiu, depresiv etc.)

6. Lamureste-ti intr-un scurt eseu care este scopul pentru care scrii? Ce te motiveaza? Care este sursa focului tau interior?

7. Scrie povestea unei fete care incearca sa se vindece de o suferinta provocata de abuzul la care a fost supusa in relatie.

8. Scrie o poveste despre persoana de langa tine pe care o cunosti cel mai putin.

9. Dormi si visezi. Dimineata scrie de mana despre ultimul vis de care iti amintesti si ce crezi ca ar putea sa insemne.

10. Exploreaza intr-o poveste nevoia de a-i ajuta pe altii.

11. Alege un personaj sau o persoana pe care o admiri si imagineaza-ti intr-o poveste cum ar fi sa traiesti o zi in pielea acelei persoane.

12. Rememoreaza cu amanunte un eveniment plin de emotii din viata ta si scrie o poveste cu un personaj imaginar care traieste acel eveniment.

13. Alege un loc (camera, parc, sala etc.) si descrie acel loc fara sa folosesti cuvinte evidente, folosindu-ti cat mai mult imaginatia. Obiectele sa poata fi recunoscute totusi. Ex.: descrie o masa dar fara sa folosesti cuvantul masa.


luni, 19 septembrie 2016

Istoria lecturilor personale

Alberto Manguel in Istoria lecturii face si o trecere in revista a lecturilor personale. Am recunoscut unele dintre cartile pomenite de autor ca pe vechi tovarasi care m-au insotit si pe mine pe drumul cunoasterii.
Manguel a scris despre imperativul pastrarii memoriei cartilor. Mi-am dat seama ca am uitat unele dintre lecturi, unele carti mi le amintesc dupa ce le pomeneste altcineva. Si am considerat util pentru mine si pentru cine o fi sa citeasca pe blogul meu sa fac o mica calatorie prin lecturile copilariei, adolescentei si maturitatii. 

Asa cum spun Manguel, Eco si Carriere cartea ne transforma dar si noi ca cititori transformam lectura, o imbogatim prin interactiunea cu personalitatea si experientele noastre de viata.
As fi fost o cu totul o alta persoana fara cartile pe care le-am citit. 

Cea mai importanta carte care mi-a influentat gandirea si emotiile a fost Prietenie cu Dumnezeu de Neale Donald Walsch. Am citit toata seria Conversatii cu Dumnezeu, Comuniune cu Dumnezeu si Prietenie cu Dumnezeu publicate de Editura For You. 
Puteti sa rasfoiti cartile aici, pe langa alte titluri: https://issuu.com/feliciadragusin

Seria aceasta de carti aceasta demoleaza in mod logic si cu bucurie toate miturile daunatoare care pana acum ma impiedicau sa am o relatie sanatoasa cu divinitatea. Dupa ce am reusit sa am o prietenie cu Dumnezeu am fost un om fundamental fericit in ciuda tuturor provocarilor intalnite in viata. Sper sa raman asa.

Am citit constant, zi si noapte, au fost multe carti, nu am pretentia sa mi le amintesc pe toate. O sa actualizez acest text pe masura ce imi mai aduc aminte de inca un vechi prieten cu file.

In clasa I am rezistat stoic in fata incercarilor parintilor de a ma invata alfabetul. Mama a stiut sa foloseasca forta recompensei, mi-a pus tabla mobila in fata si mi-a spus ca daca pana la ora 20 nu invat sa scriu corect litera M nu o sa vad desenele animate cu Mihaela. Si am trecut cu bine testul, am vazut in fiecare seara desenele cu Mihaela si Azorel.
In vacanta de vara dintre clasele I si a II-a deja citeam singura cartile de povesti. Si de atunci nu m-am mai oprit. Am inceput cu povestea lui Mos Martin la oras pe care am povestit-o cu multa mandrie in prima ora de Romana in clasa a II-a. A fost primul meu discurs in public.

Au urmat multe carti de povesti, de Petre Ispirescu, Ion Creanga si altii.
Primul roman l-am citit abia in clasa a V-a, Winnetou in toate cele 5 volume. Le-am devorat in vacanta de vara. Am plans cand a murit Winnetou si am devenit in imaginatia mea o vajnica aparatoare a amerindienilor. Mai tarziu am primit in dar si continuarea seriei: Old Shatterhand, Old Surehand, Comoara din Lacul de Argint.





Am citit Cartile Junglei de Kipling dar si carti de autori romani, care m-au bucurat enorm: Toate panzele sus de Radu Tudoran, Racheta alba de Ludovic Roman, Ciresarii de Constantin Chirita.
Aceste carti, de autori romani, mi-au starnit interesul pentru stiinta. Codrin din Racheta Alba era delicios  de inteligent pentru un copil, la fel si Victor din Ciresarii. Mi-am dorit sa cunosc tainele stiintelor, ca si ei.
Copil fiind m-a atras mult literatura de aventura si cea de science-fiction. Am pastrat bucuria si nostalgia acestor lecturi pana la maturitate.

Am avut noroc ca nu erau emisiuni la televizor si nu aveam cu ce sa imi umplu timpul in micul orasel de provincie din perioada comunista. Citeam ziua si noaptea, de multe ori in detrimentul cartilor de scoala pe care le gaseam plictisitoare. Cu exceptia manualului de istorie de clasa a cincea, cand am descoperit ca sunt insetata sa cunosc lumea antica. De acolo mi se trage si bucuria cu care l-am citit pe Platon mai tarziu.

Am imprumutat de la biblioteca carti istorice, de aventuri, SF dar si de stiinta. In clasa a IX-a am avut o corijenta la matematica dar eu in acea vreme citeam carti de astronomie si astrofizica. Profesorii mei nu au aflat niciodata de ce nu aveam eu timp sa invat. Nu m-au intrebat.

Gustul pentru lucrarile de stiinta s-a dezvoltat pe seama lecturilor din romanele lui Isaac Asimov. Am citit toata Fundatia, am inceput sa scriu SF si sa citesc si mai multe carti de stiinta: m-am familiarizat cu fizica cuantica, teoria relativitatii, spatiul multidimensional, supernove si gauri negre.

Mi-a placut si biologia, imprumutam carti despre lumea vie si imi faceam conspecte. Cartea Bios a lui Tudor Opris a fost aproape integral transcrisa pe caietele mele.
La revista Romania Pitoreasca am obtinut pentru scurt timp un job part-time de jurnalist pentru ca dna Anda Raicu, Dumnezeu sa o odihneasca in pace! a fost placut impresionata ca am stiut denumirile stiintifice ale delfinilor din Marea Neagra.



Filmul Star Wars a contribuit masiv la imbogatirea cunostintelor mele despre hiperspatiu, motoare fotonice, filosofie zen si cunostinte de limba engleza.

Am citit cu infocare toate textele SF pe care le-am gasit la biblioteca publica de la Calarasi, pe care le-am cumparat de la librarie si chioscurile de ziare, inclusiv fascinantul almanah Anticipatia.

Dar nu am uitat nici de cartea de aventura, am devorat cartile lui Alexandre Dumas, Michel Zevaco, Paul Feval. Am facut rost de bani pentru carti la inceput cerand de la parinti, apoi am spalat borcanele goale de pe balcon si le-am dus la centrul de reciclare.



La 18 ani am vandut ziare la o taraba timp de 2 luni, cate 4 ore pe zi apoi am ocupat un post de profesor suplinitor de biologie in satul Potcoava. Scrisesem o poveste SF pentru un concurs la o revista, textul nu a fost premiat, mi-au spus ca era foarte aproape de lista celor premiate (am stiut ca am cam ratat sfarsitul povestii asa ca verdictul nu m-a mirat) insa cei de la revista m-au intrebat daca stiu pe cineva in Calarasi care poate sa distribuie revista.











M-am dus la taraba de ziare a celui mai bun vanzator din oras, i-am prezentat revista si cu ea am obtinut si un job part-time si am facut primii bani din cariera mea. Am continuat sa citesc atunci cand nu aveam clienti la taraba de ziare. Cel mai bine se vindeau noile reviste erotice care aparusera pentru prima data pe piata romaneasca, dupa Revolutie. Ani buni mai tarziu am lucrat la ziarul Romanul care edita si doua reviste erotice asa ca m-am familiarizat cu textul pe care trebuia sa il culeg in timp ce o colega, o persoana religioasa, se plangea ca o sa ne pierdem sufletele din cauza acelei ocupatii.

Acum tot scriu la o carte intitulata Orgasmul feminin pe care nu o mai termin in timp ce numeroasele mele prietene miorlaie pe langa mine nerabdatoare sa citeasca o data cartea cea demult promisa.

Pasiunea pentru SF m-a dus mai departe, catre descoperirea enigmelor, astfel ca am citit si conspectat din Dan Apostol - Deocamdata enigme; din Scarlat Demetrescu - Din tainele vietii si ale universului si multe alte carti de spiritualitate, stiinta si chiar pseudo-stiinta.
Am citit si Cartea tibetana a mortilor, carti ale yoghinilor indieni, Milarepa, Paramahansa Yogananda cat si India secreta a lui Paul Brunton.

Adolescenta mi-a fost ocupata cu multe carti, printre care si Calatoriile lui Guliver, Peripetiile bravului soldat Svek, de Jaroslav Hašek, Don Quijote de Cervantes, Jean Mermoz (cand am inceput sa visez la zboruri si pilotaj), Contele de Monte Cristo, Momente si schite de Ion Luca Caragiale (printre putinii din programa obligatorie pe care il citeam cu placere).
Treceam de la Comoara din insula de Robert L. Stevenson la Moby Dick de Herman Melville apoi la Colt Alb de Jack London.





Eminescu a ocupat un loc de cinste in lecturile mele, atat poezia cat si proza. Am citat si analizat din Sarmanul Dionis la concursul de Comunicari stiintifice la limba si literatura romana din liceu.

Am citit tot ce am gasit de Jules Verne, unul dintre autorii favoriti, care m-a incantat cu aventurile fabuloase ale personajelor sale dar si cu detalii despre stiinta si tehnologie.

Sub influenta tatalui meu am devenit un cititor tenace. Sub influenta mea si a tatalui si fratele mai mic a inceput sa citeasca devreme. El a inceput din clasa a treia cu primul sau roman lecturat, 20000 de leghe sub mari. Ca si mine, nu s-a mai oprit din citit de atunci.

Am fost cinci copii la parinti. Cand intra mama in casa tata si noi aveam fiecare o carte in mana. Parca era club de lectura. Mama era de fiecare data furioasa pentru ca teancul de vase nespalate era urias. Cine avea timp de vase cand erau atatea carti de citit?
Radeam de rasuna casa cand citeam Extravagantul Conan Doi. Atunci am aflat pentru prima data cata faima poate sa obtina pe loc un scriitor: “mataluta esti scriitor?” si la raspunsul sau afirmativ, declamat cu mandrie, i se deschideau toate usile. Mai ales cele ale camarilor.  Desi nu era niciun castig daca pe urmele celebrului scriitor si detectiv Conan Doi se afla Coana Ralita care putea sa rada singura continutul camarii, al frigiderului si al tuturor proviziilor la o singura masa.



Se poate spune ca am avut o copilarie fericita. In vacantele de vara citeam, inotam si vasleam cu cayakul pe Borcea la Calarasi.

Acum citesc pe kindl literatura fantastica americana. Am calatorit pe aripile imaginatiei scriitoarei Robin Hobb prin seriile: Farseer Trilogy, The Liveship Traders Trilogy, The Tawny Man Trilogy, The Soldier Son Trilogy si cartea in patru volume The Rain Wilds Chronicles (in total 16 carti) in tinuturi fabuloase, cu dragoni si corabii care prindeau viata.  

Terry Goodkind cu seria The sword of truth tesuta pe cele 11 legi ale vrajitorului m-a invatat cum se scrie un roman exceptional, cum se construiesc personaje credibile si o actiune care sa te poarte dincolo de timp.
Nu mi-a scapat nici A Song of Ice and Fire a lui George R.R. Martin din care am citit primele patru volume.
Cartea SF pe care am recitit-o de cele mai multe ori a fost Dune de Frank Herbert (am citit 18 carti din serie) . Am invatat pasaje pe de rost din carte. Am studiat prin Frank Herbert mecanismele puterii politice si religioase.

Sora mea mijlocie a murit in 2011. Cand ma gandesc la Ciresarii si la Dune leg amintirea acestor carti de amintirea ei. Au fost cartile ei favorite. Le-a citit de mai multe ori pana s-au facut ferfenita.

Am impartit cu fratii si surorile mele si lectura cartilor lui Anne Rice, seria Cronicile Vampirilor (8 carti) unele le-am citit in romana, altele in engleza.
In ultimii trei ani kindl si tableta mi-au fost suport pentru lectura. Am inceput sa cumpar mai putine carti tiparite din lipsa de spatiu si citesc acum mai mult electronic.

Am paginat pentru Editura For You peste 300 de carti. Si le-am citit in timp ce lucram la stiluri si la capetele de rand. 

Mai am in biblioteca carti de dezvoltare personala pe care le-am parcurs de mai multe ori pe unele din ele. Steven Covey, Napoleon Hill, Robert Kiyosaki si Dale Carnegie au fost lecturi de baza ca sa ma dezvolt ca antreprenor.


Deja se adauga atat de multe incat lista devine prea lunga. Si se va sfarsi abia atunci cand o sa parasesc aceasta lume. Sper ca au carti in Rai. Si ciocolata.

duminică, 5 iunie 2016

Vesti bune pentru literatura fantasy romaneasca



Lectura romanului fantasy  "Ultimul viking" scris de O. G. Arion a fost pentru mine o desfatare si o revelatie.
A fost o desfatare pentru ca este o carte frumos scrisa, cu o actiune bine structurata si atragatoare si cu personaje fin conturate.
Revelatia a venit din faptul ca am aflat, cu aceasta ocazie, ca avem si autori romani care incep sa scrie cu mult talent si cu tehnici specifice literatura fantasy.

Eu sunt un fan al literaturii fantasy, am citit acest gen in mod preponderent in ultimii ani, am citit multe carti apartinand autorilor straini. In Vest, scoala fantasy are o lunga traditie, autorii se documenteaza minutios si fac cursuri despre cum se aplica diverse tehnici literare, cunostinte pe care le folosesc in scriitura lor.
Oana a dovedit un real talent atunci cand a scris "Ultimul viking", a folosit corect tehnicile literare, a creat personaje puternice care te fac sa traiesti alaturi de ele in miezul actiunii.
Are personaje care iti starnesc emotii, pe care vrei sa le cunosti, sa afli mai departe cum vor izbandi.
Autoarea s-a documentat cu atentie despre lumea pe care o prezinta, a studiat legendele nordice - punctul de plecare in romanul ei.
"Ultimul viking"  este un roman de actiune fantasy cu tot ce ii trebuie unei carti ca sa te tina cu sufletul la gura si sa nu o lasi din mana pana ce nu o termini - chiar are actiune, mister, umor de calitate, erotism bine dozat.  Este genul de carte care place atat femeilor, cat si barbatilor.

Am citit-o intr-o singura zi, doar ca a ajuns mai greu la mine pentru ca prieteni care erau in vizita si membri ai familiei au insfacat cartea si nu au lasat-o din mana pana la ultima pagina. Cand mi-a venit si mie randul sa citesc cartea trecusera deja doua saptamani, timp in care a circulat pe la cei dragi care au citit-o pe nerasuflate.
Am indragit-o pe Victoria Grey, am rezonat cu personalitatea ei. Curajoasa, inteligenta, cu un simt moral solid, iubitoare de inghetata cu menta. Chiar pe gustul meu :)
Oh, si descrierea personajelor masculine, te face sa visezi frumos. Rareori am gasit asa un erotism de calitate la autorii romani, asa cum am avut placerea sa descopar in paginile romanului Oanei.
"Ultimul viking"  este acum un subiect comun de discutie in familia mea, pentru ca toti am citit cartea, lucru care se intampla mai rar, sa gasesti o carte care sa placa tuturor.

Pe Oana am cunoscut-o la atelierul de scris din 15 mai 2016 cand ne-a povestit cum  a scris cartea. A fost o carte scrisa din iubire pentru subiectul abordat, a scris-o din pasiune, a scris asa cum i-a placut sa scrie. Si-a accesat talentul innascut si a scris o carte deosebita, inca de la debut.
A avut inspiratia si generozitatea sa isi publice gratuit cartea online, si a fost remarcata de un editor.
Daca un scriitor creeaza cu pasiune si atentie la detaliu, daca are experienta data de un volum foarte mare de lectura atunci sansa ii bate la usa.
Iar romanul Oanei este dovada ca atunci cand pasiunea, talentul si sansa se intalnesc cititorii au numai de castigat.



"Ultimul viking"  este primul roman din seria "Nemuritor". Asteptam cu sufletul la gura sa vedem cum vor rezolva provocarile intalnite Victoria, vampirul Arrio, shape-shifterul Ian si detectivul Liam, personajele pe care am ajuns sa le indragim in urmatorul rocman al seriei, "Te voi gasi" (trailerul urmatoarei carti il puteti vedea aici: https://www.youtube.com/watch?v=pent0rOnkPQ).

luni, 14 martie 2016

Impozitul pe proprietate datorat statului in 2016

Am inregistrat un sediu social in locuinta proprie. Conform noului cod fiscal pana la data de 31 martie 2016 trebuie depusa declaratia ITL001 model 2016 la Directia Taxe si Impozite.
Modelul se poate descarca de pe portalul http://www.dgitl4.ro/ pentru Bucuresti sector 4 sau de la celelalte portaluri pentru alte sectoare sau orase. Sau luati formularul de la ghiseu informatii.
Locuinta este in sector 4 asa ca am descarcat modelul de declaratie de la sector 4.

I.  Pentru sediu social fara activitate economica
La ghiseul C m-am prezentat cu urmatoarele:
- declaratia ITL001 model 2016 completata,
- cu declaratie pe proprie raspundere ca nu se desfasoara activitati economice la sediul social
- copie dupa CI
- certificat constatator din care reiese ca desfasor activitatea la terti, la sediul clientului
- copie dupa CUI (certificatul de inregistrare de la ORC)
- daca depune altcineva declaratia trebuie sa aiba imputernicire de la proprietar, care se face acasa, de mana sau pe calculator si se semneaza de mana. Si copie CI proprietar si imputernicit.
Pe toate copiile sa scrie "conform cu originalul" si sa fie semnate.
Dupa verificare le-am depus la ghiseul 1 (registratura) cu mentiunea impozit pentru sediu rezidential.

Nu a fost nevoie sa scot un certifiat constatator nou. Il aveam pe cel de la infiintare si aveam deja trecut pe el la activitati si rubrica "activitati desfasurate la terti" si cu asta am scapat de un drum si taxe in plus la ORC.
Daca nu aveti asa ceva, trebuie facuta modificarea la ORC in care sa se specifice ca se desfasoara activitatea la client sau sa infiintati punct de lucru in alta parte decat acasa. 

Am intrebat la ghiseu daca pentru o alta firma anterioara, cu activitate suspendata, contract de comodat expirat si administrator decedat trebuie sa depun aceeasi declaratie.
Mi s-a raspus ca trebuie depusa si pentru acea firma veche.
Am scos certificat constatator nou pt firma defuncta. Daca va duceti la ORC pentru certificat de la ghiseu platiti 45 de lei si dureaza 30 minute sa vi-l dea, plus statul la coada.
Daca alegeti sa il scoateti online costa 8 lei si il aveti pe loc, din fata computerului.

Dupa depunerea la registratura va da un bon si dureaza 30-45 de zile pana va da hartia din care rezulta declaratia dvs.

II. Pentru sediu social in care se desfasoara activitate economica

Am intrebat pentru o cunostinta ce acte sunt necesare daca se declara activitate economica la sediul social.
- declaratia ITL001 model 2016 completata,

- copie dupa CI
- certificat constatator de la ORC
- copie dupa CUI (certificatul de inregistrare de la ORC)
- raportul expertului de evaluare
a) folositi raportul pe care il aveti deja daca cladirea a fost achizitionata in ultimii 5 ani
b) platiti un nou raport de evaluare daca cladirea este mai veche de 5 ani (cca 450 lei costa raportul)

Daca nu depuneti raportul de evaluare automat impozitul se calculeaza la 2% din valoare in loc de 0,02%, mi s-a spus de la ghiseu.

Daca depune altcineva declaratia trebuie sa aiba imputernicire de la proprietar, care se face acasa, de mana sau pe calculator si se semneaza de mana.
Dupa verificare actele se depun la ghiseul 1 (registratura) cu mentiunea impozit pentru sediu mixt, rezidential si nerezidential.

Daca proprietatea este folosita exclusiv in scopuri economice impozitul este de 2%.
Daca nu se depune declaratia ITL001 pana la 31 martie 2016 impozitul este automat 2% indiferent de activitatea desfasurata. (asta este pedeapsa pentru nedepunere declaratie)

Pana sa aflu toate acestea am facut mai multe drumuri la DTI. Am stat la coada, m-am enervat pentru ca nu am primit de prima data o informatie exacta si completa.
S-au dat norme, lamuriri, ordonante. Si chiar si dupa ce s-a dat ordonanta care spunea clar ca pentru declararea proprietatii ca fiind rezidentiala datorita faptului ca nu se desfasoara activitate economica este suficienta declaratia pe proprie raspundere ca nu se achita si deduc cheltuieli de intretinere de catre firma, functionarii cer in continuare mai multe acte, printre care si acel certificat constatator de la ORC.
Nu te vor crede pe cuvant, trebuie sa demonstrezi ce scrii in acea declaratie.
Cititi in acest sens Capitolul "Impozite si taxe locale", paragraful 2.

Daca activitatea fimei este suspendata, tot trebuie sa aveti certificat constatator in care scrie la starea activitatii firmei "suspendata".

 Ce as vrea? Ca la directia taxe si impozite sa fie afisate clar toate actele cu care sa vii pentru fiecare situatie in parte.
Asa cum am scris aici, macar. Ca sa fim scutiti de n drumuri si x ore de stat pe la cozi doar ca sa punem cap la cap informatia la care avem dreptul.

Ca sa nu mai vorbim si despre absurditatea situatiei de a plati taxe pe un lucru care este al tau, pe care esti proprietar. Aberatiile pe care le acceptam ca pe un fapt normal. Desteapta-te, romane!




vineri, 5 februarie 2016

Omul care sfinteste locul

Iliuta avea o figura blanda, cu un zambet cald si ochi albastri care te priveau cu o sinceritate de copil dar in care se citea si exprienta maturitatii. Era un om matur, trecut de 50 de ani care primise destule lovituri de la soarta insa care reusise sa isi pastreze nealterata bunatatea si iubirea de semeni.

***

Usa localului modest se deschise incet, cu un scartait si in incaperea plina de fum de tigara si miros de alcool ieftin intra cu pasi masurati un barbat in jur de 50 de ani, cu par alb, bogat, ondulat, care ii ajungea pana aproape de umeri. Barba alba ii incadra frumos maxilarul bine conturat, barbatesc.
Isi scoase pardesiul uzat si il aseza cu grija pe spatarul scaunului. Isi trecu mainile frumoase, cu degete lungi si ingrijite prin parul bogat. Masura cu privirea multimea adunata in local, dadu usor din cap catre cativa cunoscuti si se aseza la o masa retrasa.
- Salut, Iliuta! ii spusera ei.
Iliuta le zambi bland si  isi comanda un pahar de vin pe care incepu sa il bea cu inghitituri mici,  masurate.
Un individ neras, murdar care oricui altcuiva i-ar fi starnit repulsie se aseza la masa lui fara ca macar sa ii ceara permisiunea.
In prezenta lui Iliuta limbile se dezlegau lesne. Nu trecura 5 minute si omul deja ii povestea cate ceva din viata lui. Vaduv, fara serviciu de peste 1 an. Cu un fiu pe care nu l-a mai vazut de ani buni.
- Ai ceva de mancare? sopti cu glas gatuit omul
Iliuta trase spre el partea din dreapta a paltonului, scoase o cheie din buzunar si i-o intinse omului:
- Vezi blocul cu magazin la parter? zise el aratand pe geam un bloc care se zarea chiar langa carciuma.
-Acolo stau eu. Asta e cheia de la casa mea. Mancarea e pe aragaz. Du-te la mine, mananca si adu-mi cheia inapoi dupa ce ai mancat.
Ii dadu adresa exacta si isi vazu mai departe de vinul si gandurile lui.
Omul zdrentaros se ridica cu greu, il privi uimit pe Iliuta, privind cand la mana in care tinea cheia cand la chipul senin, cu ochi albastri ca cerul, al omului de langa el. Ridica nedumerit din umeri si porni spre usa.

***

Iliuta se descalta la usa, isi alinie frumos pantofii si intra in sufragerie.
- Maria, uite aici bonurile de masa si 500 de lei sa ii dai surorii tale, pentru copii.
- Bine, Iliuta, zambi ea, obosita.
Obosise sa se lupte cu saracia. Doar bunatatea si blandetea lui Iliuta o mai sustineau. El ii vorbea mereu de Dumnezeu si cum Dumnezeu nu ne paraseste niciodata. Credinta lui nezdruncinata o intrema si ii dadea putere sa mearga mai departe. Chiar daca de multe ori era cicalitoare si nesuferita, Iliuta o intelegea si o accepta asa cum isi accepta o mama copilul obraznic.
Doar ca Iliuta iubea pe toata lumea, cu o dragoste egala, cu o dragoste inspirata de Dumnezeu.
Credea in semne si minuni si ele i se aratau.
Odata, venea cu microbuzul de la Jilava. S-a uitat pe geam si a vazut pe cerul senin nori de o forma cu totul neobisnuita. Singurul nor mare, de pe cer, alb imaculat, era in forma de cruce.
Soferul a oprit microbuzul si toti au coborat sa observe minunea.

***

Aceeasi carciuma afumata. Un dezmostenit al sortii - inca unul din zecile pe care ii cunoscuse Iliuta - se apropie timid de el si ii cere sa il gazduiasca.
Dimineata rece de toamna.
- Ai dormit bine? il intreba Iliuta pe musafirul sau de o noapte, cunoscut la carciuma.
- Nu prea. Un gand mi-a tot dat tarcoale. Vroiam sa te omor. Dar ceva nu m-a lasat.
- Mergi in pace!
Omul iesi incet pe usa, privind buimac in urma. Iliuta inchise usa in urma lui.

***

Am lucrat multi ani cu Iliuta la o mare regie autonoma. A fost tipograf, apoi a ajuns sa lucreze la computer. Cu munca la computer nu s-a impacat insa. Tanjea dupa o gradina la tara, pe care sa o munceasca, sa se bucure de soare, de vant, de cantecul pasarilor si de bucuria efortului fizic.
Cand faceam o scurta plimbare de la serviciu pana la metrou recita din Eminescu. Spunea el o strofa, eu una. Ne completam reciproc la recitat si radeam. Asa, pur si simplu.

***

In 5 mai 2011 sora mea a plecat definitiv dintre noi. Am vrut sa ii spun lui Iliuta ce s-a intamplat. Nu mai vorbisem cu el de peste un an. Am gasit numarul de telefon al unei rude si asa am aflat ca Iliuta a murit in urma unui atac cerebral pe 7 mai 2011. Cand o ingropam pe sora mea, Iliuta murea, in aceeasi localitate, comuna 1 Decembrie 1918, judetul Ilfov.
Dumnezeu sa ii odihneasca in pace!