Ateliere de scris si socializat
Marti, 18 octombrie 2014 a fost primul atelier gratuit de scris oferit de Vreau sa fiu scriitor.
Am fost 15 persoane, oameni frumosi, fiecare cu cate un proiect, o pasiune.
V-am invitat sa vorbiti despre pasiunea voastra si din prezentarea fiecaruia a reiesit cate o poveste prin care ne-am cunoscut mai bine, am interactionat mai profund si ne-am exersat abilitatea si placerea de a scrie.
Provocarea a fost ca fiecare sa aleaga prezentarea unui coleg si sa imagineze o poveste despre cum a inceput proiectul colegului sau.
Impartasesc cu voi povestea lui Alexandru:
Am fost 15 persoane, oameni frumosi, fiecare cu cate un proiect, o pasiune.
V-am invitat sa vorbiti despre pasiunea voastra si din prezentarea fiecaruia a reiesit cate o poveste prin care ne-am cunoscut mai bine, am interactionat mai profund si ne-am exersat abilitatea si placerea de a scrie.
Provocarea a fost ca fiecare sa aleaga prezentarea unui coleg si sa imagineze o poveste despre cum a inceput proiectul colegului sau.
Impartasesc cu voi povestea lui Alexandru:
Alex privea fascinat, cu ochii plini de iubire si uimire avioanele care zburau gratioase pe deasupra casei de la tara. Cand se ducea in vacanta la bunici avea timp sa viseze. Si cel mai drag vis al sau era acela de a pilota intr-o zi un avion.
Sa zboare pe deasupra padurilor, raurilor, oraselor, sa vada cum lumea i se asterne la picioare, sa duca oamenii in calatoriile visurilor lor! Ce frumos!
Avea o multume de jucarii, majoritatea cu avioane, desigur.
Anii au trecut, copilul a crescut. Au urmat lectii de pregatit, examene de trecut, toate i-au ocupat timpul si gandurile.
Intr-un colt al mintii sale inca traia visul de a fi pilot, desi devenea tot mai indepartat, mai palid - asa cum un avion se indeparteaza pana devine de marimea unei pasari, apoi cat o aluna, apoi cat un fir de nisip... si se departeaza in alte lumi. Dar nu inceteaza sa existe. Asa sunt si visele din noi. Impinse undeva in existenta, aparent uitate insa inca in viata, ca un carbune care arde sub jar si este gata sa aprinda o noua flacara.
Si impulsul a venit in cele din urma, in mod neasteptat, asa cum viata are obiceiul sa ne poarte catre scopul sufletului nostru.
Lui Alex ii place sa citeasca, si desi are afaceri importante, familie si obligatii care ii umplu timpul isi gaseste energie si cateva ore pentru citit.
O carte de Jim Rohn i-a trezit visul printr-o fraza simpla, dar puternica: „Visele care devin realitate sunt visele uitate”.
Si visul sau uitat era despre avioane, piloti, zbor, lumi noi si fascinante.
A urmat scoala de pilotaj, unde a intalnit un instructor deosebit, care l-a inspirat, care i-a devenit mentor. Au urmat ore de zbor cu instructorul, apoi singur la mansa.
Visul sau se trezise, capatase contur, substanta, viata! Copilul cu visul sau maret castigase. Devenise pilot si avionul sau era acum cel care zbura peste paduri, dealuri, campii si poate, undeva, intr-o curte un copil privea in sus si isi dorea sa devina pilot privind avionul lui Alex care zbura stralucitor pe deasupra casei sale.
Sa zboare pe deasupra padurilor, raurilor, oraselor, sa vada cum lumea i se asterne la picioare, sa duca oamenii in calatoriile visurilor lor! Ce frumos!
Avea o multume de jucarii, majoritatea cu avioane, desigur.
Anii au trecut, copilul a crescut. Au urmat lectii de pregatit, examene de trecut, toate i-au ocupat timpul si gandurile.
Intr-un colt al mintii sale inca traia visul de a fi pilot, desi devenea tot mai indepartat, mai palid - asa cum un avion se indeparteaza pana devine de marimea unei pasari, apoi cat o aluna, apoi cat un fir de nisip... si se departeaza in alte lumi. Dar nu inceteaza sa existe. Asa sunt si visele din noi. Impinse undeva in existenta, aparent uitate insa inca in viata, ca un carbune care arde sub jar si este gata sa aprinda o noua flacara.
Si impulsul a venit in cele din urma, in mod neasteptat, asa cum viata are obiceiul sa ne poarte catre scopul sufletului nostru.
Lui Alex ii place sa citeasca, si desi are afaceri importante, familie si obligatii care ii umplu timpul isi gaseste energie si cateva ore pentru citit.
O carte de Jim Rohn i-a trezit visul printr-o fraza simpla, dar puternica: „Visele care devin realitate sunt visele uitate”.
Si visul sau uitat era despre avioane, piloti, zbor, lumi noi si fascinante.
A urmat scoala de pilotaj, unde a intalnit un instructor deosebit, care l-a inspirat, care i-a devenit mentor. Au urmat ore de zbor cu instructorul, apoi singur la mansa.
Visul sau se trezise, capatase contur, substanta, viata! Copilul cu visul sau maret castigase. Devenise pilot si avionul sau era acum cel care zbura peste paduri, dealuri, campii si poate, undeva, intr-o curte un copil privea in sus si isi dorea sa devina pilot privind avionul lui Alex care zbura stralucitor pe deasupra casei sale.
https://www.facebook.com/events/1392502937707709/
Comentarii