miercuri, 13 octombrie 2010

Pilotii orbi de Mircea Eliade

De la Editura For You -http://www.editura-foryou.ro/ - am primit prin newsletter un text scris de Mircea Eliade, publicat in ziarul Vremea in anul 1937. Acest articol este deosebit de important pentru noi, ca romani, pentru ca explica cauza raului care a cuprins tara si cum poate fi acest rau inlaturat. Daca facem abstractie de anii trecuti in articol, am putea crede cu usurinta ca acest text a fost scris in zilele noastre. Este atat de actual! Cititi si luati aminte, chiar daca e un articol mai lung decat se obisnuieste pe net.


Imoralitatea clasei conducatoare romanesti, care detine “puterea” politica, de la 1918 incoace, nu este cea mai grava crima a ei. Ca s-a furat ca in codru, ca s-a distrus burghezia nationala, in folosul elementelor alogene, ca s-a napastuit taranimea, ca s-a introdus politicianismul in administratie si invatamant, ca s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime impotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru ar putea – dupa marea victorie finala – sa fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pastra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lasand sa se astearna uitarea asupra intunecatei epoci care a urmat unirii tuturor romanilor.

Dar cred ca este o crima care nu va putea fi niciodata uitata: acesti aproape douazeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai ca i-am pierdut (si cand vom mai avea inaintea noastra o epoca sigura de pace atat de indelungata?!) – dar i-am folosit cu statornica voluptate, la surparea lenta a statului romanesc modern. Clasa noastra conducatoare, care a avut franele destinului romanesc de la intregire incoace, s-a facut vinovata de cea mai grava tradare care poate infiera o elita politica in fata contemporanilor si in fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politica. Nu e vorba de o simpla gainarie politicianista, de un milion sau o suta de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui insasi existenta istorica a neamului romanesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vad.

Intr-una dintre cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult incercata Europa – luntrea statului nostru este condusa de niste piloti orbi. Acum, cand se pregateste marea lupta dupa care se va sti cine merita sa supravietuiasca si cine isi merita soarta de rob – elita noastra conducatoare isi continua micile sau marile afaceri, micile sau marile batalii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai gasesti cuvinte de revolta. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vad, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de capetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaste unele exemple tragice de state infloritoare si puternice, care au pierit in mai putin de o suta de ani, fara ca nimeni sa inteleaga de ce. Oamenii erau tot atat de cumsecade, soldatii tot atat de viteji, femeile tot atat de roditoare, holdele tot atat de bogate. Nu s-a intamplat nici un cataclism intre timp. Si deodata, statele acestea pier, dispar din istorie. In cateva sute de ani dupa aceea, cetatenii fostelor state glorioase isi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt inghititi de popoare vecine.

Luntrea condusa de pilotii orbi se lovise de stanca finala. Nimeni n-a inteles ce se intampla, dregatorii faceau politica, negutatorii isi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si taranii de ogorul lor. Numai istoria stia ca nu va mai duce multa vreme povara acestui starv in descompunere, neamul acesta care are toate insusirile in afara de cea capitala: instinctul statal.

Crima elitelor conducatoare romanesti consta in pierderea acestui instinct si in infioratoarea lor inconstienta, in incapatanarea cu care isi apara “puterea”. Au fost elite romanesti care s-au sacrificat de buna voie, si-au semnat cu mana lor actul de deces, numai pentru a nu se impotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune in calea destinului acestui neam. Clasa conducatorilor nostri politici, departe de a dovedi aceasta resemnare, intr-un ceas atat de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i sta in putinta ca sa-si prelungeasca puterea. Ei nu gandesc la altceva decat la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu in aceste cateva miliarde risipite si cateva mii de constiinte ucise sta marea lor crima, ci in faptul ca macar acum, cand inca mai este timp, nu inteleg sa se resemneze. […]

Stiu foarte bine ca evreii vor tipa ca sunt antisemit, iar democratii ca sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine ca unii imi vor spune ca “administratia” e proasta – iar altii imi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritatilor. Ca si cand aceleasi tratate l-au putut impiedica pe Kemal Pasa sa rezolve problema minoritatilor, macelarind 100.000 de greci in Anatolia. Ca si cand iugoslavii si bulgarii s-au gandit la tratate, cand au inchis scolile si bisericile romanesti, deznationalizand cate zece sate pe an. Ca si cand ungurii nu si-au permis sa persecute fatis, cu inchisoarea, chiar satele germane, ca sa nu mai vorbesc de celelalte. Ca si cand cehii au sovait sa paralizeze, pana la sugrumare, minoritatea germana!
Cred ca suntem singura tara din lume care respecta tratatele minoritatilor, incurajand orice cucerire de-a lor, preamarindu-le cultura si ajutandu-le sa-si creeze un stat in stat. Si asta nu numai din bunatate sau prostie. Ci pur si simplu pentru ca patura conducatoare nu mai stie ce inseamna un stat, nu mai vede.

Pe mine nu ma supara cand aud evreii tipand: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvazatori, isi apara primatul economic si politic, pe care l-au dobandit cu atata truda, risipind atata inteligenta si atatea miliarde. Ar fi absurd sa te astepti ca evreii sa se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupa ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atatea posturi de comanda. Evreii lupta din rasputeri sa-si mentina deocamdata pozitiile lor, in asteptarea unei viitoare ofensive – si, in ceea ce ma priveste, eu le inteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

Tristetea si spaima mea isi au, insa, izvorul in alta parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducatoare, mai mult sau mai putin romaneasca, politicianizata pana in maduva oaselor – care asteapta pur si simplu sa treaca ziua, sa vina noaptea, sa auda un cantec nou, sa joace un joc nou, sa rezolve alte hartii, sa faca alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si cand am trai intr-o societate pe actiuni, ca si cand am avea inaintea noastra o suta de ani de pace, ca si cand vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar daca le spui ca pe Bucegi nu mai auzi romaneste, ca in Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, ca pier satele romanesti, ca se schimba fata oraselor – ei te socotesc in slujba nemtilor sau te asigura ca au facut legi de protectia muncii nationale.

Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul in piept si-ti amintesc ca romanul in veci nu piere, ca au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitand, saracii ca in Evul Mediu romanii se hraneau cu grau si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitand ca blestemul a inceput sa apese neamul nostru, odata cu introducerea secarei (la sfarsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul graului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slabind considerabil rezistenta taranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Malaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (in Moldova se bea, pana in secolul XVI, bere), austriecii in Ardeal si “cultura” in Principate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politica si administrativa.

Toata Muntenia si Moldova de jos se hraneau iarna cu peste sarat; carutele incepeau sa colinde Baraganul, indata ce se culegea porumbul si pestele acela sarat, uscat cum era, alcatuia totusi o hrana substantiala. Pilotii orbi au creat, insa, trustul pestelui. Nu e atat de grav faptul ca la Braila costa 60-100 lei kilogramul de peste (in loc sa coste 5 lei), ca putrezesc vagoane intregi cu peste ca sa nu scada pretul, ca in loc sa se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brailei se recolteaza numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e ca taranul nu mai mananca, de vreo 10 ani, peste sarat. Si acum, cand populatia de pe malul Dunarii e secerata de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitand ca un neam nu se regenereaza cu chinina si aspirina, ci printr-o hrana substantiala.

Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi in pieptul de arama al romanului. Sarmanul roman lupta ca sa-si pastreze macar o inima obosita, care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevarul e acesta: neamul romanesc nu mai are rezistenta sa legendara, de acum cateva veacuri. In Moldova si in Basarabia cad, chiar de la cele dintai lupte cu un element etnic bine hranit, care mananca grau, peste, fructe si care bea vin in loc de tuica.
Noi n-am inteles nici astazi ca romanul nu rezista bauturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunaoara. Ne laudam ca “tinem la bautura”, iar gloria aceasta nu numai ca e ridicula, dar e in acelasi timp falsa. Alcoolismul sterilizeaza legiuni intregi si ne imbecilizeaza cu o rapiditate care ar trebui sa ne dea de gandit.

…Dar pilotii orbi stau surazatori la carma, ca si cand nimic nu s-ar intampla. Si acesti oameni, conducatori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de buna-credinta si cu bunavointa; numai ca, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteaza in ceasul de fata – instinctul statal – nu vad suvoaiele slave scurgandu-se din sat in sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pamant romanesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lasand locul altor neamuri… Nu simt ca s-au schimbat unele lucruri in aceasta tara, care pe alocuri nici nu mai pare romaneasca.
Uneori, cand sunt bine dispusi, iti spun ca n-are importanta numarul evreilor, caci sunt oameni muncitori si inteligenti si, daca fac avere, averile lor raman tot in tara. Daca asa stau lucrurile, nu vad de ce n-am coloniza tara cu englezi, caci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam in care o clasa conducatoare gandeste astfel, si-ti vorbeste despre calitatile unor oameni straini – nu mai are mult de trait. El, ca neam, nu mai are insa dreptul sa se masoare cu istoria…

Ca pilotii orbi s-au facut sau nu unelte in mana strainilor – putin intereseaza deocamdata. Singurul lucru care intereseaza este faptul ca nici un om politic roman, de la 1918 incoace, n-a stiut si nu stie ce inseamna un stat. Si asta e destul ca sa incepi sa plangi.

Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut !

"Mergeţi cu bine, cu sanatate, in vremurile care vor veni!" (urare getica straveche)

vineri, 8 octombrie 2010

De ce nu e cool in Romania?

Poate pentru ca nu avem steag american pe ciocolata? S-a rezolvat!
Batonul Rom prin agentia McCann Erickson a venit cu un rebranding controversat pentru traditionala ciocolata romaneasca Rom iubita de tineri si de batrani.
Pe site IQads la http://www.iqads.ro/stire_12949/sub_sloganul__the_taste_of_coolness____batonul_de_
ciocolata_rom_isi_schimba_identitatea.html in josul paginii sunt si comentarii la acest asa-zis rebranding. Si nu sunt favorabile.
Urmatorul spot de la TV la batonul Rom schimba registrul. Daca primul spot enunta ipoteza ca esti cool oriunde cu o ciocolata in ambalaj american, urmatorul spot pare sa aduca o completare, si anume, ca noul baton trezeste romanismul.
Si uite asa se probeaza valoarea feed-back-ului. Dupa ce s-a iscat un cor general de proteste, gen "eu nu mai cumpar ciocolata Rom de cand au facut gestul insultator de a schimba steagul romanesc cu cel american" creativii revin cu un spot cu vanzatorul pierdut in fata standului ocolit de cumparatori din cauza ambalajului.
Acum, creativii pot sa spuna: pai am prevazut reactia si am obtinut ce am dorit, o atentie sporita asupra produsului. Si am avut pregatit spotul urmator care sa explice si sa dezamorseze situatia. Pai sigur. Dar sa ii credem, oare? A fost o gafa bine intoarsa din condei sau o strategie originala?

Depinde de noi sa luam atitudine, in primul rand, orice s-ar intampla, sa avem lucruri bune de spus despre tara noastra, un om care isi denigreaza tara nu merita respect, la fel ca un om care isi denigreaza mama.
Daca este sa fim cool ca americanii atunci sa ajungem superputere militara, superputere spatiala, sa repunem fabricile in functiune. Cu un Rom reambalat nu se face primavara.
Oricum, reactia publicului este salutara. Romaniii nu au uitat care sunt lucrurile importante pentru ei. Iar respectul fata de tara este cel mai important.

In memoriam

Stirile despre vieti pierdute in accidente de munca nu sunt atat de rare pe cat ar trebui. La acestea se mai adauga si vietile pierdute din cauza surmenajului la locul de munca.
Cat trebuie platit pentru un loc de munca?
In urma cu 17 ani, pe 10 octombrie 1993 otelarul Dragusin Nicolae isi pierdea viata in urma accidentului de munca suferit pe data de 7 octombrie 1993 la Siderca SA Calarasi. Accidentul s-a produs in urma exploziei cuptorului electric nr. 2. Asa cum scrie pe constatarea de la Protectia Muncii, moartea numitului Dragusin Nicolae a fost violenta si s-a datorat arsurilor de gradul III si IV suferite pe 90% din corp.
Pot sa va spun cata durere a insemnat acest lucru. Otelarul era tatal meu. Au ramas in urma lui un mormant,

un tablou si amintirile celor care l-au cunoscut, familie, prieteni, colegi de serviciu.
Colegii de munca i-au fost alaturi, la spital a sosit atunci un autobuz cu siderurgisti, au venit sa doneze sange.
L-au insotit pe ultimul drum si l-au plans, alaturi de noi.
Tatal meu a luat decizia sa lucreze in conditii de risc, si-a informat superiorul, directorul tehnic de atunci despre faptul ca se lucreaza cu dolomita uda care degaja o mare cantitate de gaze, fapt ce conduce la un pericol de explozie foarte mare si a primit dispozitii sa lucreze in atari conditii, altfernativa fiind somajul.
Si in fatidica dimineata de 7 octombrie cuptorul a explodat. Tata a mai intarziat cateva minute, manevrand butoanele de la panoul de comanda in speranta ca va salva sarja de otel.
Cuptorul a explodat si el a fost acoperit de otel si zgura incandescenta.
Dragostea pentru meseria si pentru familia sa l-au determinat sa ia o decizie care l-a costat viata. Nu te vom uita niciodata! Dumnezeu sa te odihneasca in pace, draga tata!
Oamenii ar trebui sa puna mai mult pret pe viata lor decat pe locul de munca. Acesta nu reprezinta totul in viata, chiar daca este un element necesar in viata oricarui om.

miercuri, 6 octombrie 2010

Pisoi cauta camin

 


Doi pisoi norocosi gasiti de Raluca. Le cautam camin iubitor. Ajutati-i sa fie norocosi in continuare. Dumnezeu sa va binecuvanteze! Two lucky kittens. Please help us to find a home for them.

joi, 30 septembrie 2010

Protest Rosia Montana

Joi, 8 iulie 2010 Rosia Montana Gold Corporation si Link Associates a organizat la hotelul Marriott o conferinta cu tema "Impactul potential, direct si indirect, al Proiectului Rosia Montana in economia Romaniei. 
In timp ce in hotel se desfasura conferinta in fata hotelului peste 50 de protestatari, membri ai asociatiilor civice si ecologice printre care Salvati Bucurestiul, Eco Civica, Asociatia Bucuresti, Regeneration, Alianta Civica, Asociatia pentru Dezvoltare Urbana, Mai mult verde precum si voluntari au protestat cu pancarde in mod pasnic impotriva proiectului minier cu cianuri al Gabriel Resources Corporation.
Compania canadiana sustine ca proiectul este unul benefic zonei prin crearea de locuri de munca si o exploatare moderna si se angajeaza formal ca nu va lasa deseuri in urma, asociatiile civice iar ecologice atrag atentia ca toate aceste afirmatii fie sunt exagerari, fie nu au acoperire faptica.
Am participat cu o prietena la acest protest 

deoarece reprezentantii RMGC nu au reusit sa ma convinga, cum de altfel nu au convins nicio persoana bine intentionata ca efectele exploatarii cu cianuri a aurului de la Rosia Montana ar fi benefice.
In primul rand, zona are o valoare istorica deosebita datorita galeriilor romane vechi de 2000 de ani. Exploatarea cu cianuri produce dezastre ecologice care nu pot fi remediate. Societatea civila propune includerea Rosiei Montana in patrimoniul UNESCO World Heritage datorita valorilor arheologice prezente in zona.
Turismul ar trebui sa fie solutia din care intreaga societate sa aiba de castigat, si nu interesele corporatiste de peste ocean, spun reprezentantii asociatiilor ecologice. La aceasta parere ma alatur si eu, cred ca este preferabil sa pastram valorile istorice si sa le protejam.
Protestul a avut aspectul unei satire. Ca raspuns la afirmatia reprezentantil RMGC cum ca o ceasca de cafea contine mai multa cianura decat reziduurile care vor rezulta din exploatare, incercand sa convinga ca respectiva exploatare este prietenoasa cu mediul, protestarii au avut simbolic pahare cu cianura in mana. 
Vorbitorii au denuntat public practicile folosite de RBGC pentru a-si pune planurile in aplicare, au aratat ca viclenii "golzi" au declarat zona monoindustriala astfel incat legal nu mai poate fi desfasurata nicio activitate ecologica in Rosia Montana. 
Pe http://www.ecomagazin.ro/vrem-ca-rosia-montana-sa-fie-inclusa-in-patrimoniul-universal-unesco/ gasim detalii despre proiectul includerii Roşiei Montane in Patrimoniul Universal UNESCO iar pe http://lumif9.jalbum.net/Ro%C8%99ia-Montana---sit-UNESCO/ pot fi vizualizate fotografiile cetatenilor care cer salvarea Rosiei Montane si declararea ei ca patrimoniu al UNESCO.

marți, 28 septembrie 2010

Leo Burnett – Noaptea Mintilor Deschise

Ce a pregatit Leo Burnett pentru Noaptea Agentiilor:

“Vino sa patrunzi in mintea celor ce isi desfasoara activitatea zi de zi in Leo Burnett. Gratie unei tehnologii unice, afli ce se ascunde in mintea fiecarui burnetter, fie ca este contabil, copywriter, art director, planner sau IT-ist.

In acelasi timp, fiecare etaj va fi special decorat de echipele de creatie ale agentiei, iar totul va culmina cu party-ul din Cafetaria.

Poftiti va rog, suntem pe strada cu pasapoartele la nr. 13!”

Nicolae Iorga Nr. 13

Pentru participare, intrati pe Facebook.

luni, 27 septembrie 2010

Respectul fata de clienti

O prietena, o doamna serioasa pe care o cunosc de 11 ani, un model de cinste si corectitudine mi-a povestit pe email o intamplare a carei protagonista a fost fara voie si care i-a lasat un gust amar.

"Astazi am intrat intr-un second-hand (Second handul se numeste Q-BIZ MANAGEMENT, Sos Pantelimon 239, bl 62 P, unitatea 190, sect 2, CF RO 15712481.) si m-am invartit, am probat niste pantofi, mi-am luat si o geanta Gucci chiar, si am plecat grabita spre serviciu. In usa, vanzatoarea de la magazin m-a intors si mi-a spus sa inapoiez espadrilele din picioare si sa-mi iau incaltamintea cu care am venit. I-am spus ca e o greseala, ca tocmai espadrilele mele proaspat spalate sunt ale mele. Nu si nu. L-a atentionat pe patron si el m-a condus la standul cu pantofi si o vad pe aia ca-mi arata niste rapciugosi pe care nu i-am vazut in viata mea, murdari ca dracu, care se potriveau ochiometric cu marimea mea, dar fereste-ma Doamne!!!! Voiau sa ma descalte, sa probez rapciugosii, o doamna-martor care ma vazuse proband a spus ca erau pantofii mei de acasa espadrilele albe (aia imi baga pe gat pantofi negri, deci nici o potriveala). Patronul imi zice, bine doamna, lasati-i pe astia aici si plecati. Am sunat la OPC si m-au sfatuit sa fac in scris o sesizare si vor incerca sa faca ce pot."

Daca ar fi sa ne luam dupa Lazarev, intamplarea a fost rezultatul unui atasament puternic fata de dreptate si corectitudine.
Solutia este iertarea.
Dar daca ierti mai trebuie sa reclami la OPC relele tratamente aplicate consumatorilor de un comerciant?
Poti fi o persoana si spirituala si sa iti aperi si drepturile? Eu cred ca da, i-am scris ca exista o diferenta intre actiunea exterioara si iertarea interioara.
Important este sa actionezi, dar fara ura, ca sa iti aperi si drepturile si sa iti pastrezi si sanatatea.

Tipar si ecologie

Pentru ca sunt de profesie DTP-ist si ma mai pasioneaza si publicitatea si relatiile publice am reusit sa imbin toate aceste pasiuni cand am creat identitatea vizuala pentru firma la care sunt asociat. Am mai realizat si DTP-ul pentru numeroase carti, cateva reviste, am facut si carti de vizita, brosuri si flyere.
Am realizat si tehnoredactare pentru traduceri, dar nu am facut o pasiune din asta.
Si citesc cu interes tot ce tine de domeniu, in limita timpului disponibil, iar pentru ca am clienti care ma intreaba despre o tipografie buna, care sa lucreze si cu tiraje mici m-am apucat sa caut.
Si am avut o surpriza placuta atunci cand am citit despre Grafica si Tipar. Este prima tipografie ecologica, si ecologia este o alta preocupare importanta pentru mine, ca de altfel si pentru multi alti oameni.
Mi-a placut cand am citit ca “In 2005, Grafica si Tipar a devenit prima si singura tipografie din Romania membru a Waterless Printing Association, asociatie recunoscuta pentru una dintre cele mai insemnate inovatii in sistemul de tiparire, in ultimii 500 de ani. Succesul sau viitor este asigurat datorita beneficiilor sale fundamentale: cresterea productivitatii si imbunatatirea calitatii, dar mai ales datorita sistemelor ecologice pe care le promoveaza in lumea tipariturilor.”
sursa http://www.comunicatedepresa.ro/Si_in_Romania_exista_sisteme_tipografice_ecologice~MzkwNjI=).
GT a dovedit in plus ca se poate iesi din criza daca pune clientul pe primul loc si ii ofera servicii de calitate si consultanta adaptata nevoilor sale. Multe firme declara ca fac acest lucru, putine reusesc. GT a gasit o solutie fericita: colaboreaza cu Iqads si face oficiile de gazda inclusiv pe partea dificila a agentiilor de publicitate. Timpul de asteptare pana la iesirea de sub tipar a publicatiei se scurteaza foarte mult, ceea ce este un castig major in lupta cu timpul si concurenta. Si asa a aparut „primul serviciu online de consultanta in servicii grafice si productie tipografica”
(http://www.iqads.ro) aducand in acelasi loc serviciile pentru identitate vizuala, fotografie, grafica si tipar.
Cum spuneau si Al Ries si Jack Trout in cartea lor, Pozitionarea. Lupta pentru un loc in mintea ta, important este sa fii primul atunci cand apare o idee inovatoare.

miercuri, 22 septembrie 2010

Speologi in actiune

Pentru ca am reusit din aprilie cu ocazia cursului foto in pestera sa devin membru al SNS am decis ca era o oportunitate si o datorie de onoare sa particip la Speleocamp 2010.


Si iata-ma, in septembrie pornind la drum din Bucuresti cu Laura in masina tatalui ei spre Casa de Piatra.
I-am regasit pe vechii prieteni, Ovi, Jojika, Luci, Mita, Simona si mi-am facut si unii noi, Laura, Lavinia, Cami, Carmen.
In B5 Ovi si cu Jojika au sapat, au spart pietre cu ciocanul si noi le-am scos afara din mana in mana. Am tras hei-rup banana cu pamant, am ras, am nadusit, am inghetat pe pamantul ud, a fost minunat!
Imagini complete si bine facute pe site la sns cu poze facute de toti participantii si cu o selectie reusita facuta de Luci.
http://www.snsro.ro/index.php?mact=Album,cntnt01,default,0&cntnt01albumid=58&cntnt01returnid=69
La cabana, seara se radea mai ceva ca la stand up comedy. Glume, farse, rasete dupa zgomotul care razbatea dincolo de geamuri nu ai fi zis ca sunt adulti obositi dupa o zi de munca. Asa se intampla cand iti place ceea ce faci!
Ne-am murdarit bine sapand in pestera,

am strans amintiri, poze si filme si am avut satisfactia ca am adus, fie si o modesta contributie la deschiderea unei noi pesteri.
Chiar daca nu am patruns in galerie din cauza ca mai era de sapat atunci cand am incheiat noi Speleocampul, am ramas cu amintiri de neuitat si cu dorinta de a reveni.
Deosebit de prietenoase au fost si animalele inalnite pe drum. Caii, ce pareau incantati sa participe la o sedinta foto, si periculosii caini de stana care au parasit turma si s-au jucat cu noi doua zile, de nu mai scapam de ei.
Am facut poze cu oi, cu vaci, caini, ciobani.
Cel mai bine m-am distrat cu catelul dezertor de la stana
http://www.snsro.ro/index.php?mact=Album,cntnt01,default,0&cntnt01albumid=58&cntnt01returnid=69



Am intrat in atmosfera locului

Caii grei, de tractiune pasteau linistiti pe pajiste. Le-am dat mere si biscuiti si au inceput sa se tina dupa noi. Au inceput sa se joace, sa intoarca capul intr-o parte si in alta, ca la o sedinta foto. Au fost admirabili si pufosi!




Catelul dezertor care a trecut in tabara noastra pentru doua zile. Avea ce face la noi! La turma... plictiseala, asa ca e mai bine la turisti, mai ales ca au ciocolata, biscuiti si pateu!

Oile se uitau curioase la noi, dar nu se apropiau prea mult. Asa ca am folosim zoom-ul la greu. Deh, oi!



Am fost si la cules de ciuperci, invatand sa le deosebim pe cele comestibile

de cele otravitoare.

De fapt, si cele otravitoare se pot manca, insa o singura data!
Sapaturile la Pestera cu nisip 2 au fost floare la ureche, mai ales ca nu am sapat eu, doar am directionat banana cu pamant. Jojika, neintrecutul sapator care apare in imaginile de la NASA ca o fiinta necunoscuta ce sfredeleste muntii a sapat.

La B5 a fost mai greu, drumul a scos sufletul din mine, urcus pe albia paraului printre bolovani,

apoi panta aproape verticala prin padure, mers lejer prin poiana cu mistreti - asta pentru ca mistretii plecasera

apoi peste vai si peste dealuri.

M-am simtit ca in poveste, si merse, si merse, peste 7 munti si 7 vai... Asa e cu bucurestenii sedentari.
Si nu am reusit sa slabesc, chiar daca nu am mancat din cauza unei hiperaciditati, am urcat, coborat, carat pietre si pamant, murdarit ca un miner.



La intoarcere am trecut pe langa un aven din Batrana adanc de 86 de metri.

Ce mi-ar fi placut sa cobor pe coarda in maruntaiele pamantului! Dar mai intai trebuie sa invat catararea pe coarda, folosirea blocatorilor, carabinei si cate si mai cate!
De-asta viata este frumoasa!

Pictura in intuneric

La sfarsitul lunii aprilie 2010 am facut prima data cunostinta cu membrii inimosi ai Societatii Nationale de Speologie. Ovidiu Guja (Ovi) este director al SNS iar prof. Iosif Viehman este presedinte.
M-am inscris la cursul de fotografie in pestera (http://www.snsro.ro/index.php?page=pictura2010) gandindu-ma ca o sa fie interesant. A fost fabulos! Imi placeau pesterile si inainte, acum m-am indragostit definitiv de misterioasa lume subterana imbracata in dantele de calcar.
Am intalnit aici oameni deosebiti, sufletisti, altruisti cu o inalta tinuta morala, oameni care te fac mandru sa fii roman. Asa ca ei sunt romanii adevarati! Pacat ca sunt putin cunoscuti.
Ovi si echipa lui cumpara pe cheltuiala lor echipament, instruiesc voluntari si cu mijloace putine dar cu multa vointa si viziune reusesc sa duca la capat o munca titanica: sa scoata la lumina prin fotografie taramul de vis al pesterii.
Punctul de pornire, cazarea si locul unde se tin proiectiile, se leaga prietenii si se deapana amintiri este catunul Casa de Piatra din comuna Arieseni, jud. Alba, mai sus de Ghetarul de la Scarisoara.
Am plecat din Bucuresti, am trecut prin Alba Iulia, Campeni, Abrud si am ajuns in Garda. De aici, mai erau 12 km pe drum forestier pana la Casa de Piatra. Peisajul este de basm, brazii se inalta maiestuosi iar casutele de lemn sunt risipite pe coline domoale.



Inarmati cu echipamentul necesar, casca, frontala, salopeta, cisme, manusi, trepied si aparat foto am patruns in lumea fascinanta a pesterilor la ceea ce avea sa fie editia din 2010 a scolii de fotografie in pestera "Pictura in intuneric".


Programul a fost plin, trezirea la 7-8 dimineata, mic dejun, curs teoretic,

drumul spre pesteri care uneori dura 1,5 ore, 3-4 ore in pestera pana ne inghetau picioarele, apoi drumul de intoarcere, mai usor pentru ca de data asta coboram pantele, masa apoi proiectii foto. Ne apuca de multe ori 1 dimineata. A fost de neuitat.
Pe pajistea din fata cabanei ne strangem dimineata si faceam poze, probe, invatam sa folosim corect aparatele de fotografiat.

Totusi, conditiile din pestera sunt foarte diferite de cele de afara. Intuneric, frig, umiditate, uneori trebuie sa te strecori prin spatii foarte mici inainte sa ajungi in salile inalte sapate de apa in calcar.
Si nu poti face singur fotografiile. Ai nevoie de lumina de la reflectoare sau blitz-uri, astfel incat lumina sa cada optim pe subiect. Ai nevoie de personaje in poza, altfel privitorul nu isi da seama cat de inalta poate fi o coloana daca nu are termen de comparatie. Si asa, cu lumini, personaje si regie trece timpul si constati ca ai facut doar 7-8 poze din care doar 2-3 sunt reusite, adica sunt fotografii...
Poza nereusita, facuta la blitz-ul aparatului, se vad si aburii care ies din gura fotografului. La picioarele mele este o prapastie. Privesc fascinanta in haul negru.

Am vizitat si fotografia in 3 pesteri: Ghetarul de la Vartop, Huda Orbului si Coiba Mare, fiecare cu gradul sau de dificultate.
In Coiba Mare a fost fascinant,ne-am tarat prin tuneluri inguste, in primul incapeam pe coate si genunchi, in al doilea m-am tarat pe burta. Si cand am ajuns in sala... a meritat fiecare clipa. Tavanul inalt, de catedrala, peretii cu formatiuni calcaroase rare denumite piele de leopard... si prapastia de 16 m adancime la picioarele noastre, iar noi calcam pe un teren ud argilos pe care alunecam ca pe gheata!
Pentru Huda Orbului am a coborat o panta dificila, am mers cu greu prin zapada care imi trecea de genunchi si am pasit cu grija pe pietre si lemne aduse de viitura care trecuse, din fericire de mult.


La intoarcere, eram epuizati...

... dar nu intr-atat incat sa uitam sa apasam pe declansator ca sa imortalizam natura splendida care ne-a intampinat.



Ghetarul de la Vartop, la iesirea din pestera

Turturi de gheata care se mentin pana in luna iulie. Inainte de aparitia frigiderelor in gospodarii satenii isi pastrau alimentele la rece in ghetar.

Huda Orbului se umple cu apa pana sus cand vine viitura

Bolovanii si lemnele aduse de apa fac accesul dificil. Mare grija unde pui piciorul!

Fotografie facuta cu reflectoarele, dupa regulile artei

Si cat de nefericit arata cu blitul incorporat al aparatului. Poza nu are relief.

Cele mai bune fotografii pot fi vizualizate pe site-ul SNS: http://www.snsro.ro/index.php?mact=Album,cntnt01,default,0&cntnt01albumid=54&cntnt01returnid=69
La cabana Lucian ne-a oferit si lectii de folosire a echipamentului de catarare

Nu a lipsit nici joaca. In colti sa ne taiem sau in tranta dreapta sa ne luptam?

Pornim la o plimbare spre poiana cu branduse. Aici iarna se da greu batuta. Dar nici primavara nu cedeaza teren si cu delicatete ia in stapanire pamantul.

Poiana cu branduse. Cu 2 saptamani in urma valea era albastra de la branduse, ne zice Ovi. Jojiko, pasionatul speolog se lasa furat de vraja delicatelor flori.


Ne intiparim in suflet icoana muntilor sa ne fie mangaiere in zilele cenusii si promitem sa revenim...