miercuri, 22 septembrie 2010

Pictura in intuneric

La sfarsitul lunii aprilie 2010 am facut prima data cunostinta cu membrii inimosi ai Societatii Nationale de Speologie. Ovidiu Guja (Ovi) este director al SNS iar prof. Iosif Viehman este presedinte.
M-am inscris la cursul de fotografie in pestera (http://www.snsro.ro/index.php?page=pictura2010) gandindu-ma ca o sa fie interesant. A fost fabulos! Imi placeau pesterile si inainte, acum m-am indragostit definitiv de misterioasa lume subterana imbracata in dantele de calcar.
Am intalnit aici oameni deosebiti, sufletisti, altruisti cu o inalta tinuta morala, oameni care te fac mandru sa fii roman. Asa ca ei sunt romanii adevarati! Pacat ca sunt putin cunoscuti.
Ovi si echipa lui cumpara pe cheltuiala lor echipament, instruiesc voluntari si cu mijloace putine dar cu multa vointa si viziune reusesc sa duca la capat o munca titanica: sa scoata la lumina prin fotografie taramul de vis al pesterii.
Punctul de pornire, cazarea si locul unde se tin proiectiile, se leaga prietenii si se deapana amintiri este catunul Casa de Piatra din comuna Arieseni, jud. Alba, mai sus de Ghetarul de la Scarisoara.
Am plecat din Bucuresti, am trecut prin Alba Iulia, Campeni, Abrud si am ajuns in Garda. De aici, mai erau 12 km pe drum forestier pana la Casa de Piatra. Peisajul este de basm, brazii se inalta maiestuosi iar casutele de lemn sunt risipite pe coline domoale.



Inarmati cu echipamentul necesar, casca, frontala, salopeta, cisme, manusi, trepied si aparat foto am patruns in lumea fascinanta a pesterilor la ceea ce avea sa fie editia din 2010 a scolii de fotografie in pestera "Pictura in intuneric".


Programul a fost plin, trezirea la 7-8 dimineata, mic dejun, curs teoretic,

drumul spre pesteri care uneori dura 1,5 ore, 3-4 ore in pestera pana ne inghetau picioarele, apoi drumul de intoarcere, mai usor pentru ca de data asta coboram pantele, masa apoi proiectii foto. Ne apuca de multe ori 1 dimineata. A fost de neuitat.
Pe pajistea din fata cabanei ne strangem dimineata si faceam poze, probe, invatam sa folosim corect aparatele de fotografiat.

Totusi, conditiile din pestera sunt foarte diferite de cele de afara. Intuneric, frig, umiditate, uneori trebuie sa te strecori prin spatii foarte mici inainte sa ajungi in salile inalte sapate de apa in calcar.
Si nu poti face singur fotografiile. Ai nevoie de lumina de la reflectoare sau blitz-uri, astfel incat lumina sa cada optim pe subiect. Ai nevoie de personaje in poza, altfel privitorul nu isi da seama cat de inalta poate fi o coloana daca nu are termen de comparatie. Si asa, cu lumini, personaje si regie trece timpul si constati ca ai facut doar 7-8 poze din care doar 2-3 sunt reusite, adica sunt fotografii...
Poza nereusita, facuta la blitz-ul aparatului, se vad si aburii care ies din gura fotografului. La picioarele mele este o prapastie. Privesc fascinanta in haul negru.

Am vizitat si fotografia in 3 pesteri: Ghetarul de la Vartop, Huda Orbului si Coiba Mare, fiecare cu gradul sau de dificultate.
In Coiba Mare a fost fascinant,ne-am tarat prin tuneluri inguste, in primul incapeam pe coate si genunchi, in al doilea m-am tarat pe burta. Si cand am ajuns in sala... a meritat fiecare clipa. Tavanul inalt, de catedrala, peretii cu formatiuni calcaroase rare denumite piele de leopard... si prapastia de 16 m adancime la picioarele noastre, iar noi calcam pe un teren ud argilos pe care alunecam ca pe gheata!
Pentru Huda Orbului am a coborat o panta dificila, am mers cu greu prin zapada care imi trecea de genunchi si am pasit cu grija pe pietre si lemne aduse de viitura care trecuse, din fericire de mult.


La intoarcere, eram epuizati...

... dar nu intr-atat incat sa uitam sa apasam pe declansator ca sa imortalizam natura splendida care ne-a intampinat.



Ghetarul de la Vartop, la iesirea din pestera

Turturi de gheata care se mentin pana in luna iulie. Inainte de aparitia frigiderelor in gospodarii satenii isi pastrau alimentele la rece in ghetar.

Huda Orbului se umple cu apa pana sus cand vine viitura

Bolovanii si lemnele aduse de apa fac accesul dificil. Mare grija unde pui piciorul!

Fotografie facuta cu reflectoarele, dupa regulile artei

Si cat de nefericit arata cu blitul incorporat al aparatului. Poza nu are relief.

Cele mai bune fotografii pot fi vizualizate pe site-ul SNS: http://www.snsro.ro/index.php?mact=Album,cntnt01,default,0&cntnt01albumid=54&cntnt01returnid=69
La cabana Lucian ne-a oferit si lectii de folosire a echipamentului de catarare

Nu a lipsit nici joaca. In colti sa ne taiem sau in tranta dreapta sa ne luptam?

Pornim la o plimbare spre poiana cu branduse. Aici iarna se da greu batuta. Dar nici primavara nu cedeaza teren si cu delicatete ia in stapanire pamantul.

Poiana cu branduse. Cu 2 saptamani in urma valea era albastra de la branduse, ne zice Ovi. Jojiko, pasionatul speolog se lasa furat de vraja delicatelor flori.


Ne intiparim in suflet icoana muntilor sa ne fie mangaiere in zilele cenusii si promitem sa revenim...

Un comentariu:

Lucian (naycool) spunea...

Foarte faina postarea... imi place mult cum ai descris insiruirea evenimentelor. Tine-o tot asa!!!
Felicitari!