vineri, 9 octombrie 2015

Exercitiu de scris la atelier - O zi din viata

La atelierul din 30 septembrie am scris fiecare despre o zi din viata  noastra. Am propus sa alegem ziua in curs sau ziua anterioara pentru ca amintirile erau mai proaspete.
Vladimir ne-a povestit, declamand, o zi din anul 2000 pentru ca i-a ramas intiparita in memorie.
Noi, ceilalti, am scris si apoi am impartasit din experienta zilei respective. Eu am scris despre ziua anterioara.

“29 septembrie a fost ziua unui sir de schimbari aparent mici dar despre care intuiesc ca vor conduce la modificari importante in viitor.
Decizia de a face o schimbare in acea zi a pornit de la caine.
Un caine tembel, un fel de diavol tasmanian care inghite tot ce intalneste: pixuri, crengi, scoarta de copac, pietricele, nervi, idei si sperante.
Totul trece prin burtica incapatoare, nesatioasa a cainelui maroniu care nici macar nu a depasit varsta adolescentei.
Daca la varsta de 3 luni catelusa Fella a inghitit un pix care i-a perforat stomacul, acum, la varsta de 5 luni, a incercat ceva mai hranitor: vreo 20 de gaini s-au sacrificat, si inimile si pipotele lor au ajuns in stomacul cainelui, care a zacut la perfuzii o saptamana, cu 50% sanse sa mai scape cu viata.

Doctorul a facut tot ce i-a stat in putinta, dar a recunoscut ca mai este nevoie si de noroc pentru ca blanosul lacom sa continuie sa ne ameteasca cu apetitul sau nastapanit si in viitor.
Am sunat-o pe Laura pentru o sedinta Theta healing pentru catelusa Fella si odata cu terapia pentru patruped am intrat si noi in lumea acestei terapii, ca subiecti.
Dupa o zi in care Ro, stapana Fellei a ajuns la doctor cu salvarea din cauze necunoscute si nedescoperite prin investigatii medicale am incercat sa inghesuim trei persoane in liftul care ne ducea la sedinta de vindecare.
Prea grasi, toti trei. Liftul a pornit abia dupa ce eu am coborat din el si am pornit pe scari.
Muzica de relaxare, aroma de betisoare parfumate si ofranda de cozonac adusa de Ro gazdei noastre au prefatat o seara speciala pentru patru cautatori care s-au intalnit intr-un mic si cochet apartament pentru a-si gasi vindecarea - vindecarea proprie si pe cea a familiei.
Ne-am tinut de mana si am meditat. Au curs lacrimi de bucurie si recunostinta. Au venit si au plecat dureri de spate, de incheieturi… Am trecut prin amintirile vietilor noastre binecuvantand fiecare experienta, incepand din momentul in care ne aflam in Cer si ne alegeam parintii pana in pantecele mamei si apoi prin copilarie, adolescenta si incheind cu momentul vietii de acum.
Am primit si recunoscut darurile “copilului interior”, am primit iubirea si vindecarea la care fiecare avem dreptul prin gratie divina, drepturi cu care am venit in lume.
Am facut pasi in calatoria acceptarii de sine, a vindecarii si recunostintei pentru viata primita, pentru tot ceea ce este in vietile noastre.
Inimile s-au deschis si au vibrat, energia a curs libera, gandul nostru a zburat printre lumi. Am indreptat ganduri de iubire si catre cei plecati dintre noi.
Am indreptat ganduri si catre cei din lumea aceasta cu care am avut relatii de iubire sau de ura, nu conteaza. Ne-am vazut ca toti facand parte din acel intreg divin, toti jucand un rol, indeplinind un rol in vietile celorlalti si ei in viata noastra.
Am calatorit in timp si spatiu si am inapoiat bucatelele de suflet celor de la care le-am luat din nestiinta si ne-am recuperat bucatelele noastre de suflet care au ajuns la altii in momentele noastre intense de durere si uitare de sine.
A fost o calatorie a reintregirii fiintei si a familiei, ne-am dat voie sa simtim, sa iertam si sa fim iertati.
Ne-am imbratisat, inima la inima si am plecat mai usori, mai fericiti, mai luminosi.

Viata sa iti fie o continua sarbatoare, o rugaciune a inimii deschise si vindecate.
Sa fii lumina pe care vrei sa o aduci in lume.
Suntem cu totii unul.

vineri, 10 aprilie 2015

Ateliere de scris si socializat

Marti, 18 octombrie 2014 a fost primul atelier gratuit de scris oferit de Vreau sa fiu scriitor.
Am fost 15 persoane, oameni frumosi, fiecare cu cate un proiect, o pasiune.
V-am invitat sa vorbiti despre pasiunea voastra si din prezentarea fiecaruia a reiesit cate o poveste prin care ne-am cunoscut mai bine, am interactionat mai profund si ne-am exersat abilitatea si placerea de a scrie.
Provocarea a fost ca fiecare sa aleaga prezentarea unui coleg si sa imagineze o poveste despre cum a inceput proiectul colegului sau.
Impartasesc cu voi povestea lui Alexandru:
Alex privea fascinat, cu ochii plini de iubire si uimire avioanele care zburau gratioase pe deasupra casei de la tara. Cand se ducea in vacanta la bunici avea timp sa viseze. Si cel mai drag vis al sau era acela de a pilota intr-o zi un avion.
Sa zboare pe deasupra padurilor, raurilor, oraselor, sa vada cum lumea i se asterne la picioare, sa duca oamenii in calatoriile visurilor lor! Ce frumos!
Avea o multume de jucarii, majoritatea cu avioane, desigur.
Anii au trecut, copilul a crescut. Au urmat lectii de pregatit, examene de trecut, toate i-au ocupat timpul si gandurile.
Intr-un colt al mintii sale inca traia visul de a fi pilot, desi devenea tot mai indepartat, mai palid - asa cum un avion se indeparteaza pana devine de marimea unei pasari, apoi cat o aluna, apoi cat un fir de nisip... si se departeaza in alte lumi. Dar nu inceteaza sa existe. Asa sunt si visele din noi. Impinse undeva in existenta, aparent uitate insa inca in viata, ca un carbune care arde sub jar si este gata sa aprinda o noua flacara.
Si impulsul a venit in cele din urma, in mod neasteptat, asa cum viata are obiceiul sa ne poarte catre scopul sufletului nostru.
Lui Alex ii place sa citeasca, si desi are afaceri importante, familie si obligatii care ii umplu timpul isi gaseste energie si cateva ore pentru citit.
O carte de Jim Rohn i-a trezit visul printr-o fraza simpla, dar puternica: „Visele care devin realitate sunt visele uitate”.
Si visul sau uitat era despre avioane, piloti, zbor, lumi noi si fascinante.
A urmat scoala de pilotaj, unde a intalnit un instructor deosebit, care l-a inspirat, care i-a devenit mentor. Au urmat ore de zbor cu instructorul, apoi singur la mansa.
Visul sau se trezise, capatase contur, substanta, viata! Copilul cu visul sau maret castigase. Devenise pilot si avionul sau era acum cel care zbura peste paduri, dealuri, campii si poate, undeva, intr-o curte un copil privea in sus si isi dorea sa devina pilot privind avionul lui Alex care zbura stralucitor pe deasupra casei sale.

https://www.facebook.com/events/1392502937707709/