Jurnal de calatorie - Cascada Varciorog

Vara asta am decis sa ies din zona de confort. Si am pornit intr-o calatorie de o luna prin Apuseni. Singura, cu rucsacul in spate, cazare la cort, mancare - ce gasesc pe drum.

Am aflat de pe internet si de la cunostinte despre Mama Uta, celebra in zona Garda-Arieseni pentru bucatele sale delicioase si datorita faptului ca aici este un camping bine amenajat si mai este si aproape de pesteri – aproximativ 12 km distanta pana la Ghetarul de Vartop si am ales sa imi petrec vacanta aici.

O decizie fericita, pentru ca aici am intalnit oameni cu o inima ca painea calda. Legendara mama Uta i-a intampinat pe toti clientii ca pe nepotii ei dragi, veniti in vizita. Ochii ii stralucesc de bunatate, e ca bunica din povesti, harnica, blanda si extraordinar de iubitoare. Ne saruta pe obraji si ne ureaza bun venit. In preajma dumneaei simti cum ti se umple inima de bucurie. Iar familia dansei, care intretine pensiunea si campingul se ridica la intaltimea bunatatii sale. Te simti binevenit din prima clipa, iti ofera toate facilitatile necesare ca sa te simti cat mai bine, pentru orice rugaminte pe care le-o adresezi iar ei se grabesc, prieteneste, sa ti-o indeplineasca. Te simti ca in familie, in vizita la bunici cu veri dragi. Ma asteptam la o primire calduroasa, pentru ca asa sunt oamenii de prin partea locului, dar oricat de mari mi-ar fi fost asteptarile, acestea mi-au fost depasite cu prisosinta.

Restaurantul imbina fericit elemente traditionale si moderne, pe perete troneaza mandru vasul de lemn pentru framantat paine, aici la masa am internet wireless.

De azi am incredere in viitorul turismului romanesc, daca vor fi mai multi ca mama Uta, Zorel fiul si Nuti nora, si extraordinarii lor angajati, cei care se ingrijesc cu multa daruire de bunastarea turistilor atunci turismul romanesc va inflori cu siguranta. Minunatele noastre gazde isi doresc doar ca noi sa fim cat mai fericiti si sa revenim si alta data. Si cum sa nu revii, in conditiile acestea?

Au fost si cateva mici aventuri pe care acum le privesc amuzata. In prima noapte nu mi-am asezat cortul bine si a curs apa de pe streasina direct pe cort. Pe la 2 dimineata am constatat ca aveam singurul cort din zona cu piscina. Tot bagajul meu plutea, inclusiv laptopul. Pana la urma totul s-a uscat si lucrurile au revenit la normal, inclusiv laptopul care acum navigheaza mai bine pe net pe ape mai putin tulburi.

In prima zi m-am imprietenit cu o familie din Mures, tare simpatica. Datorita lor am descoperit ca in raul Aries se poate pescui pastrav.

Nu e mare captura, dar e o bucurie pentru orice pescar, sa tina in mana un pastrav frumos. Exact ce mi-am dorit: sa fiu la munte si in apropiere sa fie un rau cu pastravi. Intreb repede ce au folosit ca momeala: cosasi imi zice mandrul pescar. Ei, vezi bine, nu trebuie momeala scumpa. Prizi un cosas in iarba, il pui in carlig, cu pricepere si noroc izbandesti!

Dimineata cand ma trezesc ma intampina peisajul de vis al brazilor invaluiti in negura ce se ridica in aerul rece al diminetii. Beau apa de izvor, respir aer curat, ma intind pe iarba… ce mi-as putea dori mai mult? Pastravi, desigur!

Am hotarat sa fac ture cat mai lungi, sa merg pe jos cat mai mult si sa fotografiez orice mi se pare demn de luat in obiectiv.

Imprejurimile sunt incantatoare, drumul, prin aerul racoros – o placere.

Am decis azi, 27 iulie sa merg cat ma tin picioarele apoi sa ma intorc. Nici nu banuiam ca voi avea asa o energie sa merg pe jos prin Garda, Arieseni si tot drumul pana la Cascada Varciorog, in total 12 km. Doar la intoarcere pentru ca iesise soarele am luat o ocazie cale de 2,5 km, restul i-am facut pe jos, carevasazica 21,5 km de la ora 9 dimineata la 17 seara. Abia pe ultimii doi km m-am simtit obosita si abia asteptam sa ajung la camping. Si ploua... de rupea pamantul spre marea mea incantare.

Si asa cum se obisnuieste la munte, dai binete fiecarul drumet intalnit in cale. Iar prin satele prin care treceam ma intampina de la poarta cate un batran sfatos: singura, fata tatii? Singura, ca asa pot sa merg oriunde vreau, cat vreau. Si baiat cu tine nu ai? Nu, ca l-am pierdut la Bucuresti. Bata-l norocul sa-l bata! Si nu ti-i greu singura? De ce sa fie? Si uite asa, se mira lumea cum de am plecat cu cortul singura in lume.

Am o stare de bine, de izbanda, de pace si impacare. Totul e perfect. Am gasit Raiul pe pamant.

Dupa ce am socializat pe drum cu oricine s-a oprit sa vorbeasca cu mine, am ajuns si la cascada dupa un traseu singuratic pe drumul forestier. Si cu o zi in urma spuneam: ei, nu sunt chiar atat de aventuroasa sa merg singura prin padure! Dar am facut-o si pe asta. Asa cum m-am asteptat, fara incidente neplacute. Doar din cand in cand tristete si parere de rau pentru copacii pe care ii intalneam taiati in cale. Moare padurea sub securi!

Trec masini incarcate cu busteni, ramasite ale prietenilor nostri vegetali pe care nu am invatat inca, ca specie si natie sa ii pretuim indeajuns. Sunt priviti doar ca sursa de venit, din pacate si nu ca binecuvantari ce sunt. Am traversat parauri pe busteni lati pusi intre maluri, am ajuns la cariera de piatra, am pasit cu grija peste pietre si in sfarsit am ajung la destinatie: cascada racoroasa, cu o cadere de apa de 15 mentri se desfasura in fata mea. Deosebit de pitoresc mi se pare si amanuntul ca minunata cascada izvoraste de sub Piatra Graitoare. Admir inca o data geniul romanilor care gasesc cele mai poetice denumiri pentru locurile magice ale plaiurilor noastre.

Ca trasi de o mana nevazuta toti norii au fost imprastiati si soarele s-a aratat in toata stralucirea lui de vara.

Am intrat in apa rece, m-am strecurat langa cascada si am lasat stropii reci sa imi alinte pielea. Ca prin farmec au inceput sa soseasca si alti turisti. Pe drum m-am intalnit doar cu doua familii care mergeau spre cascada, cand dintr-o data au inceput sa soseasca grupuri dupa grupuri de turisti: romani, germani, maghiari.

Un caine lup urias a venit cu familia s-a umana si s-a tolanit in apa cu o expresie plictisita pe botic. In sus de la cascada am gasit si gura de mina despre care am auzit pe unul dintre turisti vorbind.

De sus, cariera de piatra se vedea uriasa, iar cascada, minuscula.

La intoarcere ma opresc in Arieseni la biserica si ii multumesc Domnului pentru aceasta zi binecuvantata si pentru toate celelalte.

P.S. Pana in acest moment nu imi merge wireless-ul, are laptopul meu o setare nefericita careia nu ii dau de cap si  prin bunavointa unui angajat de la pensiune, Max, aceasta postare a fost posibila, de pe laptopul lui, sa ii dea Dumnezeu sanatate!