marți, 23 octombrie 2012

Atractie si respingere



 Pe http://skymind.ro/articol-si-concurs-jocul-atractiei-dintre-barbat-si-femeie-1-a-parte/ a fost postata o provocare: 
raspunde la doua intrebari


A.  1.  Ce face sa scada in intensitate atractia dintre un barbat si o femeie?
      2. Ce te ajuta sa descoperi jocul atractiei din nou?
B.  Ce sa surprinzi? La fiecare intrebare minim 5 aspecte cheie.

Am inceput sa scriu, si a iesit un articol, nu doar un comentariu la o postare. 
Premiul pentru cel mai bun raspuns este o participare gratuita la Seminarul SHALL WE DANCE 9-11 nov. 2012 cu Veet Cristian, detalii pe  
http://www.zorbabuddha.ro/blog/2012/10/masculin-feminin-workshop-shall-we-dance-26-28-oct-bucuresti-cu-veet-cristian/ 
care va fi despre "Un workshop despre cum putem trai viata ca un ‚dans’, in armonie masculin-feminin, libertate- iubire. Este un joc si o atractie naturala intre 2 poli.  Atunci cand esti plin de energie in polaritatea ta, se intampla sa atragi si sa fii atras, in acelasi timp, de sexul opus!"



1. Ce face sa scada in intensitate atractia dintre un barbat si o femeie?
Atractia ca si multe alte aspecte din viata noastra este conectata la toate cele 5 nivele ale fiintei: fizic, mental, emotional, sufletesc si spiritual.
La nivel fizic, la  inceputul relatiei atractia erotica poate fi maxima deoarece intra in actiune mecanismele biochimice cu care ne-a inzestrat natura. Hormonii sexuali sunt produsi in cantitati mari, pielea este mai sensibila la atingere si mai stralucitoare, vocea este perceputa ca fiind mai atragatoare, mirosul corpului se schimba sub actiunea hormonilor si devine mai atragator sexual.
Cu timpul, pe masura ce cuplul se adapteaza la schimbarile dintre cei doi membri, fluxul hormonilor se normalizeaza si se egalizeaza cumva anumite caracteristici biochimice. Se spune ca dragostea dureaza trei ani. De fapt, atractia fizica dureaza trei ani. Dupa aceasta perioada cei doi ajung sa se obisnuiasca atat de mult unul cu celalalt incat semnalele biochimice nu mai sunt interpretate de creier ca fiind atat de atractive ca la inceput pentru ca elementul de “stranietate” incepe sa se diminueze.
La nivel mental la inceput exista o curiozitate puternica legata de celalalt, o efervescenta mentala care contribuie la atractie. Sentimentul de indragostire face sa para ca tot ce spune si face celalalt este exceptional. Aspectele negative sau neplacute ale caracterului celuilalt sunt slab percepute. Pe masura ce cuplul inainteaza in cunoasterea reciproca curiozitatea se diminueaza, ies la suprafata si diferentele neplacute dintre cei doi, iar atractia scade.
La nivel emotional cei doi se percep ca furnizori de stare de bine unul pentru celalalt. Fiecare simte ca celalalt ii intelege si ii ofera suport emotional, ii intelege sentimentele si nevoile emotionale. Odata cu scaderea atractiei fizice si cu indepartarea pe planul ideilor cei doi simt ca nu isi mai ofera suport ca la inceput, incep sa se simta ca se indeparteaza unul de celalalt. Nevoile emotionale nu mai sunt satifacute atat de bine ca in trecut.
La nivel sufletesc cei doi simt ca au gasit iubirea mult cautata. Fiecare simte ca iubeste si este iubit si atractia este uriasa intre cei doi. Pe masura ce atractia fizica, mentala si emotionala scade, se diminueaza si sentimentul de iubire si cuplul se indeparteaza si mai mult.
La nivel spiritual cei doi simt ca sunt facuti unul pentru celalat, ca este legat de destinul lor, de scopul vietii lor sa fie impreuna. Cand iubirea se diminueaza, cand apar indoieli ca sunt suflete pereche atractia atinge cel mai mic nivel. Daca nu sunt si alte interese, cele de ordin material, cele legate de cresterea copiilor sau engrame la nivel sufletesc, cuplul poate sa se destrame.
Oamenii intra in relatii avand asteptari mai mari de la celalalt decat au iubire si intelege pentru sine. Cand cineva crede ca in relatie celalalt ii va oferi ce ii lipseste si il va face fericit, va construi pe o fundatie iluzorie pentru ca va avea in minte o imagine ideala a perechii perfecte care sa il faca fericit. Si cand “perechea perfecta” se dovedeste a fi doar o fiinta umana cu defecte pe langa calitatile pe care le are, idealistul se simte tradat si dezamagit in asteptarile sale.
Venim din copilarie, poate si din vieti anterioare cu provocari de rezolvat la nivelul sufletului. Celalalt are acelasi gen de probleme ascunse si ne apasa pe butoane ca sa devenim constienti de umbrele din sufletele noastre. Daca luam acest lucru ca pe un dar pretios, relatia poate fi o cale de desavarsire spirituala. Daca nu, doar un teren minat pe care explodeaza asteptari ranite.


2. Ce te ajuta sa descoperi jocul atractiei din nou?

Sa il privesti pe celalalt ca pe o fiinta divina, venita sa joace jocul vietii impreuna cu tine.
Sa il privesti pe celalalt in ochi zi de zi si sa descoperi o lume infinita de posibilitati
Sa iti aduci aminte ca am venit impreuna pentru a invata, evolua, exprima cea mai frumoasa versiune a celei mai grandioase versiuni despre cine suntem cu adevarat. Si sa vezi lucrul acesta in tine si in celalalt.
Daruind zilnic gesturi mici de bunavointa, afectivitate, pretuire. Dar cat sunt de importante!
Sa simti ca esti o unitate cu celalalt, ca bucuriile lui sunt si ale tale, durerile lui sunt si ale tale.
Daruirea de surprize placute cat mai des. Sa iti folosesti creativitatea si sa o dezvolti in relatie.
Atingeri tandre cat mai dese. Iubirea trece prin piele si ajunge la suflet.
Sa ii arati celuilalt ca ii respecti valorile si convingerile.
Sa fii un ascultator activ. Celalalt sa simta ca e ascultat, nu doar auzit.
Sa il intrebi pe celalalt cand se arata ranit: “ce simti”? Evita sa ripostezi. Ciocnirea ranilor prin cearta nu face bine nimanui.

Pentru femeie, sa o faci sa se simta frumoasa in fiecare zi.
Pentru barbat, sa il faci sa se simta puternic si util in fiecare zi.
Daruieste cuvinte de apreciere care sa zideasca. Evita insultele care darama.

marți, 31 iulie 2012

Ghetarul Scarisoara


30 iulie 2012
Dupa o noua trezire matinala am inceput inca o tura in Apuseni. De data asta spre Pestera Poarta lui Ionele si Scarisoara. Dupa 4,5 km de mers pe jos am ajuns la Poarta lui Ionele la timp sa intru cu grupul si ghidul in pestera. 

 Pestera este langa firul apei, inconjurata de brazi. E foarte frumos aici.
Ghidul, un tip foarte amuzant ne-a condus prin pestera lunga de 131 m. Peste tot sunt pasarele de metal iar drumul ne era luminat de lanterna uriasa a ghidului. 
Ne spune ca numele i se trage de la un haiduc, Ionele, care isi petrecea verile in munti si iernile la pestera aceasta ca sa fie mai aproape de sat si sa isi poata procura hrana. Pestera are o deschidere impresionanta dar este saraca in stalactite si stalagmite. Doar cateva stalactite se vad atarnand de tavan. 
 

Pe tavan sunt si cativa lilieci, picaturi de apa picura din tavan iar ghidul ne spune cu umor – liliecii sunt sus si tocmai scuipa pe noi.
Pestera a fost descoperita in 1921 de Emil Racovita dar satenii o cunosteau si o foloseau de multa vreme ca sursa de apa, aici apa izvoraste din Izbucul Zgurasti si formeaza un lac interior. Deasupra satului se gaseste satul Mununa, spune ghidul si in sat nu era apa si lumea cobora pe langa stanci, 20 m diferenta de nivel pana la gura pesterii si lua apa. Pestera se continua in sus dar este inaccesibila vizitatorilor, pentru ca in partea a doua a pesterii traieste o specie rara de liliac. Doar cercetatorii au voie mai departe pe scara suspendata la care ma uit cu jind.
O imagine foarte frumoasa a pesterii in care se revarsa apa se poate vedea pe coperta revistei Lumea pesterilor, nr. 1 vol. 2 an 2005, fotografie realizata de Camelia Balutescu realizata la scoala de initiere in fotografia in subteran, Poarta lui Ionele cu apa

 
Vizitarea pesterii se sfarseste repede, cobor impreuna cu ceilalti turisti si ma alatur unei familii din Constanta care merge cu masina la Ghetarul de la Scarisoara, urmatoarea oprire pe harta de azi. Sunt 18 km pe drumul asfaltat asa ca socializez repede cu un aceasta familie care ma ia cu ei iar eu in schimb le povestesc despre pesterile pe care le-am explorat cu speologii de la SNS pana acum. La Scarisoara la intrare este o poarta electronica, accesul se face datorita codului de bare de la bilet. Dezavantajul este ca daca iesi sa iti mai aduci ceva haine nu mai poti intra la loc pentru ca sistemul nu permite folosirea aceluiasi bilet de doua ori. Scrie pe peretele de la intrare ca temperatura este intre -14 si +5 grade dar in medie de -2 grade, deci este nevoie de haine groase. Am vazut intrand si persoane cu bebelusi care nu erau foarte gros imbracati. 
 Coboram treptele de metal, insasi coborarea este interesanta pe scarile ce par nesfarsite. 



Avenul se vede spectaculos de sus, si inca si mai spectaculos daca privesti de jos in sus dupa ce ajungi la baza scarilor. Langa trepte este un morman de zapada. 

Ne intampina un aer glaciar. Ma desfat cu senzatia de rece intr-o zi calda de vara. La Bucuresti este inca cod galben de canicula.

 La Biserica gheata se desfasoara in toata splendoarea ei




Aici temperatura este de 1 grad la gura pesterii, sub zero grade la ghetar.

 Am incalcat putin regulile si am intrat inaintea grupului cu ghidul - accesul pe poarta functiona.  

Si asa am avut timp suficient sa fotografiez si sa filmez pe indelete minunile din ghetar. 

Nici dupa ce au plecat turistii si ghidul nu ma lasam dusa din paradisul de gheata. Am mai stat sa ma bucur de frig si de priveliste pana mi-au inghetat mainile si mi-am pus manusi. Aveam si nasul rece, ca iarna. 
Formatiunea de gheata este numita botul de rechin, eu zic ca e un bot de morsa. 

 
Fetita vecinilor mei de la camping imi zice ca ei i se pare ca pare sa fie Maica Domnului cu Pruncul. Acum si mie mi se pare ca e asa, depinde din ce unghi privesti.

 Au aparut si 3 cercetatori sa ia probe din gheata, unul dintre ei avea echipamentul speologic, inclusiv coarda pe care sa coboare in rezervatia mare. M-am bucurat ca i-am vazut la lucru. 
 In aven exista o flora sporadica


 Apoi a venit si celalalt grup de turisti si am iesit. Am intrat in vorba cu o localnica care vindea obiecte de lemn la masa pe drum, impreuna cu nepotica. Tusa Iulia mi-a povestit despre faptul ca tinerii nu mai invata mestesugurile, tot ce se produce este facut de batrani de 70-87 de ani. Au la vanzare tulnice, un fel de corn de suflat. Imi arata cum se sufla in ele, se pun la coltul gurii – daca incerci sa sufli in ele ca in trompeta, prin centrul gurii nu scot sunete. Imi spune ca tulnice se fac si la comanda si au 2,20 m si pot fi cantate melodii la ele. Numai tulnicele mari produc melodii, cele mici doar sunete separate. 
Ma opresc pentru o placinta cu afine 

 si apoi imi continui drumul prin padure pentru ca
 vad un indicator spre Arieseni, tusa Iulia imi explica ca daca merg prin padure in aproximativ o ora ajung in Garda seaca si de acolo in centrul comunei Garda. Imi convine, drumul e mult mai scurt asa, si a iesit si soarele asa ca prefer padurea, desi initial ma gandisem sa merg pe drumul de 9 km inapoi si sa fac fotografii. O iau asadar prin padure, dupa indicatorul triunghi rosu cu margine alba. La un moment dat pierd indicatorul, ies din padure pe deal, vad niste case, gasesc un localnic care isi aduna fanul si care imi arata unde este urmatorul marcaj asa ca regasesc drumul. 

De data asta sunt mai atenta la marcaje pentru ca sunt inselatoare cararile aici, se bifurca si ai impresia ca cea mai vizibila carare e ceva buna, dar nu e intotdeauna asa. Deci, cu ochii pe marcajele de pe copaci sau pietre ajung destul de greu la Garda seaca. Nu stiu cum au socotit ei o ora la urcare, eu am facut 1,5 ore la coborare fara sa socotesc si timpul pe care l-am pierdut ratacindu-ma, in total vreo 2 ore. 

Inca 4 km pana in centrul comunei, apoi pe sosea inca 2 km pana la camping si iata ca la ora 20 sosesc in camping rupta de oboseala si de foame. Dar a fost o zi spornica, cu multe poze si povesti de spus la focul de tabara. Numai ca focul de tabara e la vecini – o sa ma imprietenesc si cu ei. Asa se intampla cand esti singur in excursie, gasesti tovarasi peste tot, de nevoie. Si poate e mai bine asa. Am cunoscut atat de multi oameni pana acum si toti persoane de toata stima. Avem o tara frumoasa si ma bucur ca e locuita de astfel de oameni. Sa ne traiasca!

sâmbătă, 28 iulie 2012

Jurnal de calatorie - Cascada Varciorog

Vara asta am decis sa ies din zona de confort. Si am pornit intr-o calatorie de o luna prin Apuseni. Singura, cu rucsacul in spate, cazare la cort, mancare - ce gasesc pe drum.
Am aflat de pe internet si de la cunostinte despre Mama Uta, celebra in zona Garda-Arieseni pentru bucatele sale delicioase si datorita faptului ca aici este un camping bine amenajat si mai este si aproape de pesteri – aproximativ 12 km distanta pana la Ghetarul de Vartop si am ales sa imi petrec vacanta aici.

O decizie fericita, pentru ca aici am intalnit oameni cu o inima ca painea calda. Legendara mama Uta i-a intampinat pe toti clientii ca pe nepotii ei dragi, veniti in vizita. Ochii ii stralucesc de bunatate, e ca bunica din povesti, harnica, blanda si extraordinar de iubitoare. Ne saruta pe obraji si ne ureaza bun venit. In preajma dumneaei simti cum ti se umple inima de bucurie. Iar familia dansei, care intretine pensiunea si campingul se ridica la intaltimea bunatatii sale. Te simti binevenit din prima clipa, iti ofera toate facilitatile necesare ca sa te simti cat mai bine, pentru orice rugaminte pe care le-o adresezi iar ei se grabesc, prieteneste, sa ti-o indeplineasca. Te simti ca in familie, in vizita la bunici cu veri dragi. Ma asteptam la o primire calduroasa, pentru ca asa sunt oamenii de prin partea locului, dar oricat de mari mi-ar fi fost asteptarile, acestea mi-au fost depasite cu prisosinta.

Restaurantul imbina fericit elemente traditionale si moderne, pe perete troneaza mandru vasul de lemn pentru framantat paine, aici la masa am internet wireless.
De azi am incredere in viitorul turismului romanesc, daca vor fi mai multi ca mama Uta, Zorel fiul si Nuti nora, si extraordinarii lor angajati, cei care se ingrijesc cu multa daruire de bunastarea turistilor atunci turismul romanesc va inflori cu siguranta. Minunatele noastre gazde isi doresc doar ca noi sa fim cat mai fericiti si sa revenim si alta data. Si cum sa nu revii, in conditiile acestea?

Au fost si cateva mici aventuri pe care acum le privesc amuzata. In prima noapte nu mi-am asezat cortul bine si a curs apa de pe streasina direct pe cort. Pe la 2 dimineata am constatat ca aveam singurul cort din zona cu piscina. Tot bagajul meu plutea, inclusiv laptopul. Pana la urma totul s-a uscat si lucrurile au revenit la normal, inclusiv laptopul care acum navigheaza mai bine pe net pe ape mai putin tulburi.

In prima zi m-am imprietenit cu o familie din Mures, tare simpatica. Datorita lor am descoperit ca in raul Aries se poate pescui pastrav.
Nu e mare captura, dar e o bucurie pentru orice pescar, sa tina in mana un pastrav frumos. Exact ce mi-am dorit: sa fiu la munte si in apropiere sa fie un rau cu pastravi. Intreb repede ce au folosit ca momeala: cosasi imi zice mandrul pescar. Ei, vezi bine, nu trebuie momeala scumpa. Prizi un cosas in iarba, il pui in carlig, cu pricepere si noroc izbandesti!

Dimineata cand ma trezesc ma intampina peisajul de vis al brazilor invaluiti in negura ce se ridica in aerul rece al diminetii. Beau apa de izvor, respir aer curat, ma intind pe iarba… ce mi-as putea dori mai mult? Pastravi, desigur!
Am hotarat sa fac ture cat mai lungi, sa merg pe jos cat mai mult si sa fotografiez orice mi se pare demn de luat in obiectiv.
Imprejurimile sunt incantatoare, drumul, prin aerul racoros – o placere.
Am decis azi, 27 iulie sa merg cat ma tin picioarele apoi sa ma intorc. Nici nu banuiam ca voi avea asa o energie sa merg pe jos prin Garda, Arieseni si tot drumul pana la Cascada Varciorog, in total 12 km. Doar la intoarcere pentru ca iesise soarele am luat o ocazie cale de 2,5 km, restul i-am facut pe jos, carevasazica 21,5 km de la ora 9 dimineata la 17 seara. Abia pe ultimii doi km m-am simtit obosita si abia asteptam sa ajung la camping. Si ploua... de rupea pamantul spre marea mea incantare.

Si asa cum se obisnuieste la munte, dai binete fiecarul drumet intalnit in cale. Iar prin satele prin care treceam ma intampina de la poarta cate un batran sfatos: singura, fata tatii? Singura, ca asa pot sa merg oriunde vreau, cat vreau. Si baiat cu tine nu ai? Nu, ca l-am pierdut la Bucuresti. Bata-l norocul sa-l bata! Si nu ti-i greu singura? De ce sa fie? Si uite asa, se mira lumea cum de am plecat cu cortul singura in lume.

Am o stare de bine, de izbanda, de pace si impacare. Totul e perfect. Am gasit Raiul pe pamant.
Dupa ce am socializat pe drum cu oricine s-a oprit sa vorbeasca cu mine, am ajuns si la cascada dupa un traseu singuratic pe drumul forestier. Si cu o zi in urma spuneam: ei, nu sunt chiar atat de aventuroasa sa merg singura prin padure! Dar am facut-o si pe asta. Asa cum m-am asteptat, fara incidente neplacute. Doar din cand in cand tristete si parere de rau pentru copacii pe care ii intalneam taiati in cale. Moare padurea sub securi!
Trec masini incarcate cu busteni, ramasite ale prietenilor nostri vegetali pe care nu am invatat inca, ca specie si natie sa ii pretuim indeajuns. Sunt priviti doar ca sursa de venit, din pacate si nu ca binecuvantari ce sunt. Am traversat parauri pe busteni lati pusi intre maluri, am ajuns la cariera de piatra, am pasit cu grija peste pietre si in sfarsit am ajung la destinatie: cascada racoroasa, cu o cadere de apa de 15 mentri se desfasura in fata mea. Deosebit de pitoresc mi se pare si amanuntul ca minunata cascada izvoraste de sub Piatra Graitoare. Admir inca o data geniul romanilor care gasesc cele mai poetice denumiri pentru locurile magice ale plaiurilor noastre.
Ca trasi de o mana nevazuta toti norii au fost imprastiati si soarele s-a aratat in toata stralucirea lui de vara.
Am intrat in apa rece, m-am strecurat langa cascada si am lasat stropii reci sa imi alinte pielea. Ca prin farmec au inceput sa soseasca si alti turisti. Pe drum m-am intalnit doar cu doua familii care mergeau spre cascada, cand dintr-o data au inceput sa soseasca grupuri dupa grupuri de turisti: romani, germani, maghiari.
Un caine lup urias a venit cu familia s-a umana si s-a tolanit in apa cu o expresie plictisita pe botic. In sus de la cascada am gasit si gura de mina despre care am auzit pe unul dintre turisti vorbind.

De sus, cariera de piatra se vedea uriasa, iar cascada, minuscula.
La intoarcere ma opresc in Arieseni la biserica si ii multumesc Domnului pentru aceasta zi binecuvantata si pentru toate celelalte.



P.S. Pana in acest moment nu imi merge wireless-ul, are laptopul meu o setare nefericita careia nu ii dau de cap si  prin bunavointa unui angajat de la pensiune, Max, aceasta postare a fost posibila, de pe laptopul lui, sa ii dea Dumnezeu sanatate!



vineri, 25 mai 2012

Padurea copiilor


Saptamana aceasta m-am distrat de minune colorand, desenand si scriind text pe pancartele creative pentru Padurea Copiilor

Textul este gandit ca si cum insusi copacul cere participarea noastra pentru ca si alti frati de-ai sai sa creasca in Padurea Copiilor. Pe pancarte sunt lipite “degete” de copaci, ca si cum copacul isi tine si sustine singur mesajul.
Sambata ma duc cu prietenii mei de la ViitorPlus in parcuri sa atarnam in copaci mesajele.
La ViitorPlus sunt bineveniti toti oamenii cu dragoste de natura si care vor sa faca o schimbare pozitiva in lumea in care traiesc. Te invit si pe tine la desenat pe pancarte, in parc, la alergat la maratonul, semimaratonul si cursa populara pentru Padurea Copiilor, poti directiona 2% din impozit pentru Padurea Copiilor sau poti trimite un SMS de 2 euro la 887 si doi noi puieti vor fi plantati cu acesti bani.
Acesta este un proiect frumos, util pentru mediu si comunitate, o modalitate atractiva de a ne implica in plantarea copacilor. 
Am fost cu ViitorPlus la plantat copaci in martie (era destul de frig atunci) in judetul Calarasi, la Valcele cu elevi ai Liceului de chimie, acelasi liceu unde am invatat si eu in clasele a IX-a si a X-a (ce mica e lumea!)


in aprilie in Draganesti-Vlasca din Teleorman cu elevi de scoala generala

 A fost o experienta frumoasa din care am ramas cu multe amintiri placute si cu bucuria ca mi-am adus aportul la plantarea copacilor.
ONG-ul ViitorPlus, initiatorul proiectului a demarat deja campania de plantare a copacilor din Padurea Copiilor. Pentru fiecare nou-nascut din Romania se va planta un puiet de copac. Initiativa este salutara in contextul in care in Romania s-au taiat masiv hectare de padure in mod iresponsabil punand in pericol resursele naturale de masa verde pentru generatiile viitoare.
Daca nu ai timp, te poti implica in actiunile care cer un minim de efort dar care pot aduce beneficii mari in viitor. Alege sa fii Voluntar 5 minute. Afla de pe link cum poti face acest lucru. Pentru un viitor mai bun pentru tine, pentru copiii tai, pentru mediul inconjurator si pentru comunitatea in care traiesti orice actiune pozitiva, oricat de mica poate face o diferenta uriasa in viitor. Sa fii binecuvantat/binecuvantata!
ViitorPlus este unul dintre cele mai frumoase ONG-uri cu care am colaborat si colaborez, cu proiecte conduse de oameni inimosi si competenti, adevarati lideri ai comunitatii si exemple vii demne de urmat.
Dintre numerosii voluntari dedicati cauzelor nobile din ViitorPlus amintesc pe:
Teia Gavrilescu - Preşedinte ViitorPlus
Coordonatorul Proiectului "ecOprovocarea" şi Fundraiser
Teodora Pălărie - Vicepreşedinte ViitorPlus
Coordonatorul proiectelor din domeniul Managementul capitalului natural ("Adoptă un copac!", "Valea Teleajenului - ECOmunitatea ta!", "Valea Doftanei - ECOmunitatea ta!")
Mircea Ilie - Vicepreşedinte ViitorPlus
Coordonatorul activităţilor din domeniul Buna guvernare, şi coordonatorul proiectelor  "Turul Sustenabilităţii" şi "Biroul eco"
Cristina Pascanu (Pop) - Coordonatorul Proiectelor "Recicleta" şi "Reciclează pentru copaci"
Iulian Ifrim - Coordonatorul proiectului "Atelierul de pânză"
Gabriela Iordan - Responsabil Resurse Umane
Gabriela Ţicu - Responsabil Marketing şi Comunicare

Si tu poti deveni unul dintre numele importante pentru cauze de mediu si proiecte sociale. Poti fi TU schimbarea pe care vrei sa o vezi in Lume.
Te astept la ViitorPlus sa facem o diferenta in lume in timp ce ne distram, ne jucam, legam prietenii si strangem amintiri frumoase!



joi, 23 februarie 2012

Role model

Una dintre intrebarile importante care ti se pun atunci cand cineva vrea sa te cunoasca mai bine, este aceasta: "Care este modelul tau in viata?". Cu alte cuvinte, care este acea persoana pe care o admiri si ti-ar placea sa o urmezi si mai ales care sunt valorile dupa care te ghidezi.
Din ceea ce vad zilnic la televizor ar fi greu sa aleg un rol model autentic. Si oricum, la tv ma uit doar la desene animate. Mie imi place sa citesc. Printre altele, am citit cu interes cartile lui Robert Kiyosaki si astfel am aflat despre modelul sau de reusita, dar si despre cel al lui Donald Trump. Am ajuns sa spun ca Trump si Kiyosaki sunt modele pentru mine pentru ca sunt deschisi sa ii invete pe altii cum sa reuseasca si, in plus, imi place mediul de afaceri si imi doresc sa reusesc in afaceri.
Totusi, mi-am pus intrebarea: eu sunt femeie din Romania, nu as putea gasi un model de urmat mai aproape de ceea ce sunt eu?
Si la evenimentul No Limits Woman de la inceput de iulie 2011 la Sala Palatului am participat la o prezentare a Mariei Grapini. Discursul ei a fost sincer si inspirational. A reusit sa emotioneze intreaga sala prin sinceritate si caldura sufleteasca. Lucru rar pentru cineva din mediul business, a impartit cu generozitate cartile sale de vizita si ne-a asigurat ca o putem suna daca vrem sa vorbim cu dumneaei. Am filmat intregul sau discurs pentru a-l putea revedea si alta data, atat de mult mi-a placut ceea ce a avut de spus si mai ales modul in care a vorbit. Maria Grapini este o femeie de afaceri care a pornit afacerea Trimph de la inceput, cu resurse mici dar prin incredere, perseverenta, onestitate si pasiunea pentru lucrul bine facut a ajuns una dintre cele mai importante femei de afaceri din Romania.
Acum, daca ma intrebati care este modelul de reusita pe care il admir va raspund ca este Maria Grapini. Motto-ul sau, asa cum declara si cum demonstreaza prin viata si activitatea sa este urmatorul: "Principiile dupa care ma ghidez in viata sunt:  dreptate, obiectivitate, profesionalism, respect, echitate, credinta."
Acestea sunt valori cu care rezonez si dupa care ma ghidez in relatia mea cu mine insumi si cu lumea. De aceea admir un om ca Maria Grapini. 

Totusi, Robert Kiyisaki, Donald Trump si Maria Grapini activeaza in domenii care nu au legatura cu activitatea mea - imobiliare si industria textila.
Cautarile mele in domeniul relatiilor publice, publicitatii, grafica-DTP care intra in aria mea de expertiza m-au condus prin agentiile de publicitate, inclusiv in Noaptea agentiilor din septembrie 2011 unde am facut cunostinta din interior cu bucuria si provocarile muncii dintr-o agentie de publicitate.
Dintre toate agentiile de care am auzit sau le-am cunoscut cel mai mult mi-a placut Agentia Pastel
Iar de la Pastel am facut un nou pas spre definirea modelului de reusita pe care sa il admir si de care sa vorbesc mai departe.
In primul rand, imi place blogul lor, pastelblog, un loc plin de culoare si veselie. Dar unde se vede si munca bine facuta si cu pasiune. Agentia a fost fondata de doua tinere cu suflet mare si inima calda: Ioana Mucenic - Creative Managing Partner si Dana Popa - Realistic Managing Partner. 
Despre visele, realizarile si valorile in care cred fondatoarele Pastel am aflat de pe iqads, un site ale carui articole le citesc mereu cu placere. Ioana si Dana au reusit sa inspire intr-un mod plin de forta si feminitate valorile antreprenoriatului feminin.
Ele fac parte din noul val de tineri care exprima noua energia a veacului ce tocmai a inceput bazata pe intelegere, intelepciune, cooperare, compasiune si onestitate.
Am citit de la un cap la altul interviul dat de cele doua tinere si mi-am propus sa le cunosc intr-o zi.
Am constatat cu placere din relatarea lor despre felul in care isi conduc afacerea ca ele chiar aplica principiile leadership-ului autentic asa cum este descris in cartile de top leadership. Stiu cum sa isi motiveze echipa, muncesc cu entuziasm din pasiune pentru activitatea pe care si-au ales-o si mai ales prin munca lor ofera clientilor mai mult decat au promis. Dana si Ioana au reusit sa dea substanta expresiei: "Daca iti place ceea ce faci nu mai trebuie sa muncesti nici o zi din viata ta" pentru ca in agentia pe care o conduc munca nu e doar munca, este bucurie, pasiune, angajament si mod de viata. Si distractie, asa cum se poate vedea pe blogul lor :)
Am avut placerea sa constat ca in 2008, cand am participat ca alergator la crosul Petrom, evenimentul a fost organizat de Pastel. Ce m-a inspirat sa particip a fost ideea campaniei: "Pentru fiecare alergator la Cros, Petrom construieste un metru de pista de biciclete". Iar mie imi place sa circul pe bicleta iar initiativa de a se extinde pistele de bicliete a fost mai mult decat binevenita.
Ce mi-a atras atentia in mod deosebit la Pastel a fost descrierea valorilor in care crede echipa Pastel si dupa care lucreaza, atat de frumos exprimata in citate celebre bine alese.
Friendship: “My friend is the one who brings the best in me” (Ford)
Vision: “Everything you can imagine is real” (Picasso)
Excellence: “We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit” (Aristotel)
Passion to create: “Give me a musem. I will fill it.” (Picasso)
Entrepreneurship: “Where the spirit does not work with the hand, there is no art”. (Da Vinci)
 

Inca un tandem al unui rol model reusit de adaugat pe lista: Ioana Mucenic si Dana Popa.

duminică, 29 ianuarie 2012

Speleocamp 2011 update cu poze

Completare la postarea din august 2011
http://felixiulia.blogspot.com/2011/08/speleocamp-2011.html
Acesta a fost al doilea speleocamp la care am participat sub egida Societatii Nationale de Speologie care a avut loc in perioda 19-24 iulie 2011 in satul Casa de Piatra, comuna Arieseni, judetul Alba sub conducerea lui Ovidiu Guja. Ca obiective au fost stabilite pesterile de lucru ale SNS de pe Valea Garda Seaca, Hodobana si Platourile Calineasa si Batrana din Muntii Bihor.
In aceasta editie s-au continuat sapaturile la Groapa cu nisip 2 si am sapat o zi la Pestera Vulpilor. In Batrana nu s-a putut sapa pentru ca in luna iulie gheata inca nu se topise si groapa era neoperationala. Ca si in alte dati entuziasmul si pasiunea pentru munca in folosul speologiei a suplinit lipsa mijloacelor materiale. S-a sapat cu mijloacele rudimentare cu care ne-am obisnuit deja si am scos pamantul cu o banana speologica veche.
S-au creat prietenii noi, s-au consolidat cele vechi si am muncit cu drag si veselie.
La cabana Casa de Piatra o parte dintre noi si-au intins corturile dar luna iulie s-a dovedit foarte ploiasa si a fost nevoie de un sant de drenare pentru ca apa sa nu ne ia corturile.
Am dormit si am mancat la cabana primitoare a lui Ovi in regim de autogospodarire.
Peisajul este superb si ai vrea ca vacanta sa nu se mai termine. Pentru niste oraseni ca noi totul pare idilic. Oamenii de aici muncesc firesc, fara stres, in ritmul natural al locului.
Cand vremea frumoasa o permitea mancam sub bradul din curte sub privirea atenta a cainilor ciobanesti care ne vizitau frecvent in asteptarea bunatatilor de care nu aveau parte in fiecare zi in mod obisnuit.
In cele 5 zile de tabara am ajutat la activitatea de degajare a accesului in pesterile aflate in lucru, am facut “bataie de zona”, adica am mers pe carari neumblate in speranta ca vom gasi vreun acces spre o pestera noua. Zona este brazdata de goluri carstice sub sol, sub stratul de pamant si iarba se intind galerii nevazute. Curentul de aer care se simte venind printr-o deschizatura in piatra sau in pamant indica uneori ca structura continua in adanc. Deseori se sapa in astfel de locuri doar ca sa se descopere ca de fapt nu e decat o fundatura. Rareori si cu bucurie speologii descopera o noua pestera care devine mandria norocosului explorator.
La Pestera Vulpilor am sapat putin din cauza uneltelor neadecvate. Erau si cateva oase de mamifer mic pe care le-am pus cu grija deoparte.
Groapa cu nisip a dat dureri de cap la propriu pentru ca aerul nu putea sa circule corespunzator si cei care munceau in capat la sapat ramaneau rapid fara oxigen si lucrul trebuia intrerupt des.
Dupa o luna am aflat de pe grupul yahoo de la Ovi ca au rezolvat problema aerului folosind un furtun si o pompa. Acestea sunt amintiri de pionierat despre care protagonistii povestesc cu nostalgie mai tarziu.
Pentru ca activitatea la spaturi a fost mai restransa de data asta am avut mai mult timp pentru explorare, fotografie si invatarea tehnicilor de catarare pe coarda.
Am intrat in Hodobana cu Ovi Jojika si Eugen. Accesul este foarte dificil, se intra taras pe burta printr-un coridor foarte ingust unde curentul de aer este puternic, apoi se coboara cu miscari de sarpe pe un put vertical de piatra. Am continuat sa inaintam in patru labe printr-un coridor mai larg apoi am mers in picioare. Ovi si Jojika au coborat pe coarda si au continuat explorarea. Noi inca nu invatasem sa folosim tehnicile TSA asa ca am stat un timp prin pestera si apoi am hotarat sa ne intoarcem singuri. Nu am reusit sa gasim drumul inapoi asa ca a trebuit sa ii asteptam pe Ovi si Jojika sa se intoarca. Ne era tot mai frig iar asteptarea a parut neobisnuit de lunga.
La intoarcere prin tunelul vertical cu greu am reusit sa ma ridic si sa ma strecor printre pietre. Intoarcerea a parut mult mai dificila. In fine, am ajuns din nou la soarele si caldura de iulie de care m-am bucurat 5 minute pana m-am incalzit dupa care am inceput sa duc dorul frigului din pestera pentru ca iubesc mai mult frigul si intunericul de sub pamant decat lumina si caldura soarelui...
La cabana sub indrumarea lui Jojika am luat primele lectii de catarat pe coarda. Cum se pune hamul, cum se trece coarda prin carabina si cum sa urc impingand piciorul in pedala. Ploaia ne-a intrerupt curand lectia.
Urmatoarea oprire a fost in Pestera Oilor unde am facut cateva poze avand grija sa nu alunecam pe argila cleioasa.
Am revazut si Ghetarul de la Vartop, partial, pentru ca acum era delimitata trecerea pentru turisti prin marcarea cu benzi. Cu un an inainte, la cursul foto am avut trecere libera si am putut sa admiram toata pestera in splendoarea ei.
Si un mic truc de efect cu lanterna si gheata
Ovi si Jojika au intrat in Coiba sa faca cateva fotografii si i-am urmat si eu cu Eugen pana la punctul la care ne-a permis terenul inundat. Ovi si Jojika, imbracati in salapete impermeabile s-au strecurat pe sub arcul de piatra si au inaintat in apa rece la o temperatura de 5 grade Celsius care le trecea de piept ca sa faca fotografii.
Timpul a zburat repede si a venit vremea sa ne intoarcem acasa. Cei 12 km cu masina pe langa apa Gardei Seci au fost o incantare. Ne-am oprit si la Izbucul Tauz pentru o tura foto.
Lacul de la Izbuc are o adancime de 80 de metri si face legatura cu o pestera inundata. Locul incantator nu e lipsit de primejdii, un scafandru si-a pierdut viata intr-o scufundare in Izbuc, asa cum este consemnat pe o placa comemorativa prinsa pe peretele de piatra.
A fost o tura cu peripetii, ne-am ratacit in pestera, un cal cu o caruta scapat de sub control s-a napustit in fata noastra venind de pe un drum forestier de la deal si putin a lipsit sa nu intre in masina noastra.
Totul s-a terminat cu bine si ne-am intors acasa cu multe amintiri frumoase din Muntii Apuseni.
Anul acesta urmeaza cursul foto si un nou speleocamp la care sper sa particip si sa vin cu noi istorisiri. Ne vedem la Casa de Piatra, dragi prieteni de pretutindeni!