sâmbătă, 20 august 2011

Cele mai importante cuvinte din lume

Radu Beligan: Confesiuni despre artă şi viaţă
„În Armenia, la poalele muntelui Ararat se află un cimitir în care datele de pe cruci, dintre naştere şi moarte, însumează trei, cinci, cel mult şapte ani. Turiştii îl întreabă pe ghid dacă este un cimitir de copii. „Nu, este un cimitir de oameni mari şi aici oamenii chiar se bucură de o mare longevitate. Dar la noi există o veche tradiţie: pe cruce sunt adunate numai zilele în care ai fost fericit în viaţă”. Cred că dacă aş fi obligat să mă supun acestei tradiţii, aş aduna cei şase ani petrecuţi la Teatrul de Comedie.”

Si tot maestrul Beligan ne dezvaluie si secretul longevitatii:
„În ultima vreme, foarte multă lume îmi pune această întrebare stereotipă: „Care este secretul longevităţii dumneavoastră?” Când încă mai am răbdarea să le răspund, le spun că după mine, secretul biblic al longevităţii este iubirea. Cred că suntem pe pământ pentru acest lucru unic: să iubim. Repet adesea celor ce vor să mă asculte: iubiţi ce vreţi, dar iubiţi. Nimic nu e mai dezastruos decât infirmitatea inimii.”

Indemnata de cuvintele inspiratoare ale maestrului Radu Beligan m-am apucat sa imi calculez si eu anii de viata adevaratata, adica anii fericiti. Din cei 39 de ani impliniti pe 6 august 2011 am trait doar 17. Si din acestia nu am scazut decat in mare anii de care imi amintesc clar ca au fost nefericiti, sau mai degraba, eu asa i-am perceput.
Pentru ca dupa o alta socoteala, tot ce s-a petrecut inainte de 5 mai 2011 pot sa zic ca a fost o perioada fericita pentru ca pana atunci, desi trecusem in 1993 printr-o mare durere sufleteasca, moartea tatalui, nu cunoscusem adevarata dimensine a celei mai aprige frangeri a inimii
Dimineata de 5 mai a fost un cosmar trait pe viu, fara anestezie. Scumpa si iubita mea sora mijlocie zacea moarta in balconul casei ei. Nu stiu nici acum ce a gandit, ce a simtit. Cat de mare trebuie sa fi fost durerea nestiuta din inima ei, de si-a pus capat zilelor?
Scriu aceste randuri pentru acei nestiuti frati si surori de pretutindeni – pentru ca la un nivel profund, fiind toti copiii lui Dumnezeu suntem frati si surori – spunand ca, daca va incearca gandul sinuciderii sa stiti ca acel gand nu e de la voi.
Cred ca, indiferent de pretextul sub care unii oameni isi pun capat vietii cel mai profund, cel real este acela ca nu se simt iubiti.
Dar va rog, nu faceti asta daca nu aveti dovada de netagaduit ca nu sunteti iubiti. Oare asa sa fie? Sau, nu e momentul tocmai atunci sa iubesti mai mult? Uitam ca in orice clipa a vietii noastre suntem iubiti neconditionat de creatorul nostru, avem parte in fiecare clipa de iubirea divina. Sufletul se umple din nou de bucurie si speranta cand iti dai voie sa simti cel mai profund sentiment din cate exista: Dumnezeu te iubeste neconditionat.
Cel mai mare esec personal a fost ca nu am reusit sa ii explic la timp surorii mele acest adevar salvator. Stiind cu inima acest lucru, sinuciderea ar fi fost imposibila. Eu asa cred.
Atat de multi oameni s-au sinucis in ultima vreme! Sufletul lor striga dupa o iubire pe care ei credeau ca nu o primesc. Dar cat de iubiti s-au dovedit a fi!
Stau marturie chipurile brazdate de lacrimi, mainile ridicate cu deznadejde spre cer, genunchii tociti in biserica si langa morminte!
Da, stiu, de multe ori nu le spunem celor pe care ii iubim ca ii iubim. Credem ca ei stiu, ca e de la sine inteles, ca daca aducem paine pe masa, daca mergem la munca zi de zi asta inseamna ca ii iubim. Nu doar la aniversari sa ii luam in brate, nu doar la sarbatori sa dansam cu ei. Ci in fiecare zi a vietii noastre sa ne aratam pretuirea fata de cei pe care ii iubim. Ca vine o zi in care ochii lor nu vor mai vedea, urechile lor nu vor mai auzi si atunci in van vom striga: te iubesc!
Speri ca, acolo, in cer, te aude si te vede. Speri.
Pana acum, nu am cunoscut durere mai mare ca aceea, nimicitoare, pe care am simtit-o cand am vazut-o moarta in acel balcon. Plecase definitiv, nu isi luase ramas bun. Nu am avut parte de o ultima imbratisare. Luni de zile, zi de zi am plans si deplans pierderea.
Da, suntem muritori, tuturor ne vine randul intr-o zi sa inchidem ochii pentru totdeauna.
Dar ce pierdem in momentul acela este sa spunem IARTA-MA si TE IUBESC.
Sunt cu adevarat cele mai importante cuvinte pe care le spunem in viata si in pragul mortii, daca mai apucam.
Si de ce sa asteptam pana in momentul doar de Dumnezeu stiut?
De ce sa nu spunem chiar acum, fara intarziere cele mai importante cuvinte din univers? - IARTA-MA si TE IUBESC.
Draga mea Cami, IARTA-MA. TE IUBESC!

miercuri, 3 august 2011

Speleocamp 2011

In perioada 19-24 iulie 2011 a avut loc in localitatea Casa de Piatra, comuna Arieseni, judetul Alba Speleocamp 2011 organizat de Societatea Nationala de Speologie www.snsro.ro  presedinte Ovidiu Guja.

La Speleocamp au participat membri SNS si voluntari.
Am ajuns la Casa de Piatra prin Alba Iulia. La iesirea din Alba am avut ceva dificultati de orientare datorita lipsei indicatoarelor. Nici GPS-ul nu m-a prea ajutat, pentru ca uitasem ca drumul de iesire este spre Abrud. Cred ca ar fi de folos daca in Alba Iulia ar exista indicatoare pentru directia Scarisoara. Este totusi un obiectiv turistic de interes national si nu ar strica sa avem in marile localitati dinspre care se poate ajunge la Ghetarul de la Scarisoara astfel de indicatoare. La capitolul promovare turistica ducem lipsa de indicatoare spre obiectivele turistice care, slava Domnului, nu lipsesc. Lipseste doar intresul autoritatilor in ceea ce priveste o treaba bine facuta.
Doar ce am parcat Matizul, micul gigant care s-a comportat ireprosabil la drumul forestier care duce la Ghetarul de la Vartop, cabana SNS fiind destul de aproape de acest obiectiv turistic care atrage si el destui curiosi ca am si plecat in expeditie.
Impreuna cu amicul meu, Eugen voluntar pentru prima data la SNS ne-am luat dupa Ovi si Jojika si am coborat in Pestera Hodobana. O coborare dificila pentru noi, ca incepatori, prin tuneluri in care ne-am tarat precum serpii pt ca nu era loc nici sa te ridici pe coate. Am revenit acasa plina de vanatai de la pietre, dar experienta a meritat, pentru ca am ce povesti despre ea prietenilor  :)
Conform raportului lui Ovi, activitatile Speleocamp s-au desfasurat in urmatoarea ordine cronologica si formatie:
"In 19 iulie s-a s-a sapat la Pestera cu Nisip 2 in formatie Jojika, Ovi, Felicia, Eugen si s-a ajuns la ceva ce pare sa fie un bolovan care blocheaza galeria.
In 20 iulie s-a sapat la PCN2 in formatie Jojika, Ovi, Felicia, Eugen, Carmen, Ana, Lucian, Doina si s-a reusit degajarea bolovanului care bloca galeria fara ca acesta sa poata fi si clintit.
In 21 iulie s-a sapat in Pestera Vulpilor in formatie Felicia, Mihaela, Jojika, Mihai, Ovi.
In 22 iulie s-a sapat in PCN2 si s-a reusit scoaterea pe bucati a bolovanului care bloca trecerea. Gaura continua cu aceleasi dimensiuni insa din cauza adancimii se impune aerarea artificiala. Tavanul pare oricum sa se orizontalizeze si se sapa mult mai usor. Inca se poate lucra in trei oameni, dar daca mai continua mult va fi nevoie de 3 oameni in pestera si unul afara. Pentru continuarea activitatilor in PCN2 avem nevoie de 20 m de furtun si spaclu pentru scos pamant care vor fi achizitionate in perioada urmatoare.
In 23 iulie am fost in formatie Jojika, Mihai si Ovi la Pestera Aven din Fata Balicenii. Dupa putul de 30 metri se intra pe un taras printre formatiuni si se ajunge la apa.
In 24 iulie s-a curatat cabana."


Activitatile de la Casa de Piatra pentru descoperirea, explorarea, conservarea si promovarea comorilor carstice din zona se face prin munca si entuziasmul membrilor si voluntarilor SNS. Baza materiala este slaba, sapaturile se fac cu mijloace destul de rudimentare suplinite de pasiunea si dedicarea de care dau dovada Ovi, Jojika si ceilalti membri SNS si voluntari. Sunt de admirat eforturile lor constante si dragostea pentru minunile naturii.
Amicul meu Eugen, care a vazut pentru prima data ce insamna activitatea SNS a fost profund impresionat de eforturile lui Ovidiu pentru a-si duce misiunea la capat in pofida lipsei de fonduri.
Eugen imi spunea ca ar fi grozav daca ne-am implica sa atragem sponsorizari pentru SNS si pentru promovarea turismului in Apuseni.
Totusi, din cate am inteles de la Ovi principala preocupare o constituie conservarea pesterilor. Cu cat ai mai multi turisti in pesteri, oameni neinformati sau rau intentionati cu atat ai mai mari sanse ca formatiunile sa fie degradate.
Pe langa promovare este necesara si informarea si educarea turistilor. Din pacate in unele locuri din pesteri poti vedea cum indivizi cu minte putina, ca nu poti sa ii numesti altfel s-au apucat sa isi scrie numele sau vezi inscriptii de genul ion+maria=love. Nu au scapat nici zidurile de cetati, nici copacii si acum nici pesterile de aceste dovezi de barbarism din pacate.
Pesterile sunt formatiuni delicate, chiar si urmele mainilor murdare de argila puse pe calcarul alb pot dauna frumusetii dantelariilor carstice. Ca sa nu mai vorbim de sus-mentionatele inscriptii.
De aceea speologii de multe ori isi apara cu gelozie descoperirile si doar intamplator sau la obiectivele foarte cunoscute ajunge si publicul larg.
Din fericire, Ghetarul de la Vartop la care acum se poate ajunge si cu masinile-trenulet din Garda este protejat de un admistrator care este si ghid, exista un culoar bine delimitat pe unde vizitatorii pot sa mearga, nu se mai permite accesul peste tot in pestera.
Anul trecut, la cursul foto am intrat in toata pestera, dar ghidati de Ovi am avut grija sa nu tulburam nici macar cu o amprenta pe pereti frumusetea maiestuasa a formatiunilor - coloane, stalactite si stalagmite, dantelarii de calcar.

Cabana SNS este un loc frumos si primitor unde ne simtim bine de fiecare data cand poposim la Casa de Piatra si ne bucuram de ospitalitatea lui Ovidiu si a blandei lui sotii.
Sub bradul urias se poate lua masa cand e vremea frumoasa. Pentru iubitorii de natura se poate dormi si in cort, la aer. Eu am dormit doar o noapte in cort, din cauza vremii instabile am locuit in cabana. A plout destul de tare seara. Din fericire, ziua am putut sa ne desfasuram nestingheriti activitatile. Desi am facut si mult teren, bataie de zona sau pur si simplu drumul pana la pesteri si inapoi, ploile nu ne-au fost potrivnice. Dimpotriva, am scapat de caldura verii exact atunci cand in Bucuresti au fost 38 de grade. Un motiv in plus sa fim departe de Bucurestiul aglomerat si prafuit.
Timpul a zburat prea repede, nu am reusit sa patrundem in Pestera cu nisip si nici in Pestera Vulpilor prea departe sa vedem ce minuni ne-a pregatit natura. Asta inseamna ca si la anul o sa ne revedem la Spelocamp. Astept cu drag urmatorul eveniment SNS.
Eu nu sunt un fotograf grozav, dar pentru cine stie ca are talent si aparatura, SNS va invita la concursul fotoFotografia anului 2011 in speologie. Detalii pe http://www.snsro.ro/cpg15x/

Casa de Piatra ne asteapta pe toti cu drag.