marți, 21 septembrie 2010

Cuca turistului

In octombrie 2009 am pornit cu Patagonii spre Iezer-Papusa ca sa ajungem la tabara unde urma sa se dea batalia dintre vikingi si tigani.
Am mers cu un microbuz de 15 locuri 21 de patagoni. De la cabana Voina unde am mancat sa prindem puteri am pornit pe firul apei spre cabana Cuca. Drumul a fost superb, mici cascade, brazi tot ce ii trebuie omului la munte ca sa ii fie excursia de neuitat.


Si a fost, mai ales datorita programului ales de Cappy si Razvan, liderii Patagonezilor.
Dupa o cazarea la cabana Cuca unde ne-am lasat bagajul seara am pornit spre locul bataliei. A fost interzis sa ne luam mancare cu noi, lanterne aveau doar conducatorii expeditiei. Pana s-a lasat intunericul am stabilit cele doua tabere, care sa faca parte din tabara vikingilor si care din cea a tiganilor. Eu am picat la vikingi. Super.
Am strans lemne, am confectionat steagurile pe care trebuia sa le pazim ca pe ochii din cap in timp ce membrii liberi trebuiau sa fure steagurile adverse.
Ne-am facut si adaposturi din crengi. Si cu pazitul steagurilor unii, cu furatul nereusit la steagurilor altii, s-a scurs noaptea. In zori ne-am tarat la cabana unde am dormit mai prost decat cele 15 minute pe care le-am furat in adapostul dintre copaci, pe crengi de brad.
In padure nu aveam nici cea mai mica pretentie la confort, dimpotriva, unde mai e aventura?
La cabana Cuca, desi interesanta de departe, cu ale sale totemuri din lemn,

dezamagire mare pentru fete, mai ales, ca baietii nu au prea dat atentie acestor amanunte: nici macar paturile de pe pat nu erau scuturate, am putut reconstitui marca de biscuiti si de seminte mancate de turistii de dinainte.
Iar la masa, afara, nu am stat la aer, ci la praf de ciment, pentru ca lucratorii de la cabana aveau de lucru la o magazie alaturi si amestecau cimentul langa masa noastra.

In interior, iluminat high-tech

In ciuda tuturor vicisitudinilor, ne-am simtit bine si ne-am mentinut moralul ridicat, participam doar la o tabara de supravietuire si totul a fost asa cum trebuia sa fie ca sa ne puna rezistenta la incercare. Am avut nevoie de curaj ca sa dorm in cabana, nu in padure. Chiar daca au mai fost si altii nemultumiti inaintea noastra, tot o sa revenim la urmatoarea aplicatie.

Apoi am plecat peste munti si dealuri, am urcat prin padure, am ramas fara apa si am mancat zapada. Si a meritat fiecare clipa.





Pentru ca odata ajunsi sus, privelistea iti taie respiratia, atat cat mai ai pentru ca aveam in fata ochilor uimiti Muntii Piatra Craiului, in dreapta Muntii Bucegi si in spate Muntii Iezer.

Apa pe care o bem

Am ajuns la o prezentare Zepter a filtrului de apa. Invitatii au adus apa de acasa, carligul a fost o testare gratuita a calitatii apei din locuinta. Apa mea de la filtrul de acasa nu s-a prezentat prea bine la testul electrolitic. Cea de la izvorul lui Eminescu a fost cea mai verde. Dar nu eco, dimpotriva. Si la bietul izvor alterneaza inscriptiile, cand apa potabila, cand apa nepotabila, depinde cine a scris sau sters ultimul prefixul "ne".
Ne pare rau pentru sanatatea noastra...


Cismigiu in luna mai

A venit toamna, vine curand si iarna si cu gandul la primavara postez acum pozele facute in mai 2010 in Cismigiu. Un sentiment de atemporalitate ma indeamna la acest demers...






Si paunii...



Un alt fel de paun

Acasa la dl Serbanoiu

Sora mea are un har sa gaseasca locuri de cazare splendide cu administratori priceputi. Asa a fost si la pensiunea dlui Serbanoiu, situata in apropiere de cetatea Poenari.
Cazare ieftina, de cea mai buna calitate, ceea ce dovedeste ca nu trebuie sa fie si scump ca sa fie bun. Cel mai de pret ingredient este sufletul cald al gazdei. Dl Serbanoiu ne-a facut sa ne simtim ca acasa. Camere curate, frumos mobilate. Bucatarie curata la dispozitia noastra. Si o curte mare in care sa te joci, sa alergi si sa fotografiezi oile. Tot incercam sa prind un miel sa il mangai, par atat de pufosi!
Vine dl Serbanoiu indatoritor si se ofera sa prinda mielul sa il puna la frigare pentru noi, oaspeti rasfatati. O, Doamne, eu vreau doar sa ma joc cu el, nu sa il mananc! Fratele meu rade de mine: "Vezi, Briosa grasa ce esti, omul e gata sa taie mielul din cauza ta, nu te mai uita cu pofta la el!"
Aceasta fiind una din glumele fratelui mai mic.
Decorul este rustic, cald, primitor. Am dorit sa aprindem noi focul in soba la bucatarie, sa ne amintim de vremurile cand faceam focul cu lemne in casa bunicilor din Chercea, la Braila.

Loc de jucat tenis, asta pana cand un copil a rechizitionat una dintre palete, spre disperarea Puricelui, fratele meu mai mic, cel cu limba ascutita.

Imagini cu foisorul si cu sura de lemne si paie. Rustic si incantator.


Am urcat apoi la Poenari cele 1480 de trepte











Pestera Liliecilor

Octombrie 2009. Pentru prima data la drum cu Patagon. Am mers sa vizitam Pestera Liliecilor si atunci a fost prima data cand am intrat intr-o pestera neamenajata.
Ne-am cazat la Casa Folea, una dintre cele mai cunoscute pensiuni, prezenta in ghidurile turistice inca de pe vremea comunistilor, in 1968. Este situata la o altitudine de 1200 de metri in satul Pestera.
In 2008 la festivalul "Ravasitul oilor" pensiunea a primit o diploma care atesta 40 de ani de activitate.
Diploma se afla la loc de cinste pe perete.
Vremea a fost ploioasa, drumurile desfundate, am ratacit un pic drumul si am simtit ca imi dau duhul la urcatul unui deal dar pana la urma am ajuns cu bine. Am facut poze in mijlocul cetii si peisajele mi se par tare faine, cu ceata care se ridica in fuioare.


La drum...





Si am ajuns...




Gasim o pisica petuibila, pufinabila, adica statea sa fie mangaiata. Ne incalzim imediat degetele in blanita ei. La o pensiune o pisica e tare potrivita pentru buna dispozitie a turistilor. Mata ar trebui sa fie obligatorie :)

In aceeasi seara pornim spre pestera. Ajungem odata cu ultimele raze de lumina. Stam putin, intrarea in grota este larga si primitoare. Un liliac mic se vede sus pe tavan. Ne ferim sa il tulburam cu lumina lanternelor.
Afara se face intuneric si pornim inapoi spre pensiune.
Dimineata iau cateva notite pentru articolul din Romania Pitoreasca. La intoarcere gasesc cu greu timp sa il scriu, dar in fine il trimit la revista. Nu stiu ce s-a intamplat intre timp cu revista, ca tot sun la redactie si nu raspunde nimeni... Sper ca sunt bine si nu le-a venit de hac criza. Ar fi foarte trist. Era revista mea de suflet...

La Azuga

In decembrie 2009 - Doamne, cat de mult sunt in urma cu postarile! - am fost cu Patagon la Azuga. Am revazut pozele si am rememorat amintirile.
Baietii si fetele de la Scoala de ghizi Patagon sunt prieteni minunati. Te simti extraordinar de bine cu ei. Sunt atat cat trebuie de seriosi ca sa faca o treaba buna si atat cat trebuie de veseli ca sa se bucure fara sa deranjeze alti oameni in jur. Imi plac tare mult si ma bucur sa impartasesc povestile traite cu ei.

Azuga intr-o zi ploioasa de decembrie inveselita de grupul vioi de la Patagon
In grup spre locul de cazare, la pensiunea Maria


Pensiunea Maria unde ne-am cazat. Liderul grupului, Razvan, ne-a atras atentia sa ne descaltam de bocancii plini de noroi intainte de a urca pe treptele mochetate. Si am urcat in sosete, cu ghetele in mana. A fost alegerea noastra sa respectam munca altora si sa nu marsaluim plini de noroi prin pensiune.


Am intentionat sa ne inveselim cu saniile si cu schiurile. Schimbarile climatice au decis altfel. Asadar, pe jos pe partia de schi acoperita de pamant lipicios...




La plecare, la gara, un pic de distractie pe seama celor mai slabi...

Faleza pustie

Faleza la Dunare din Braila este sau mai bine zis era cunoscuta pentru frumoasele plimbari de duminica seara. Atuci ieseau la plimbare doamne si domnisoare elegante si intreaga faleza arata ca o defilare de moda. Fantana arteziana completa fericit peisajul. Anul trecut, in septembrie 2009 am vizitat Braila impreuna cu cumnatul meu. Vroiam sa ii arat frumusetile falezei din Braila.
Ce am gasit in schimb a fost o faleza trista, nici vorba despre frumusetile autohtone care alta data incantau privirea. Totul era trist si cenusiu. Oamenii plecasera la munca prin Italia, Spania... am aflat cateva ore mai tarziu de la fostii vecini din cartierul Chercea. Pacat.