Cuca turistului
In octombrie 2009 am pornit cu Patagonii spre Iezer-Papusa ca sa ajungem la tabara unde urma sa se dea batalia dintre vikingi si tigani.
Am mers cu un microbuz de 15 locuri 21 de patagoni. De la cabana Voina unde am mancat sa prindem puteri am pornit pe firul apei spre cabana Cuca. Drumul a fost superb, mici cascade, brazi tot ce ii trebuie omului la munte ca sa ii fie excursia de neuitat.
Si a fost, mai ales datorita programului ales de Cappy si Razvan, liderii Patagonezilor.
Dupa o cazarea la cabana Cuca unde ne-am lasat bagajul seara am pornit spre locul bataliei. A fost interzis sa ne luam mancare cu noi, lanterne aveau doar conducatorii expeditiei. Pana s-a lasat intunericul am stabilit cele doua tabere, care sa faca parte din tabara vikingilor si care din cea a tiganilor. Eu am picat la vikingi. Super.
Am strans lemne, am confectionat steagurile pe care trebuia sa le pazim ca pe ochii din cap in timp ce membrii liberi trebuiau sa fure steagurile adverse.
Ne-am facut si adaposturi din crengi. Si cu pazitul steagurilor unii, cu furatul nereusit la steagurilor altii, s-a scurs noaptea. In zori ne-am tarat la cabana unde am dormit mai prost decat cele 15 minute pe care le-am furat in adapostul dintre copaci, pe crengi de brad.
In padure nu aveam nici cea mai mica pretentie la confort, dimpotriva, unde mai e aventura?
La cabana Cuca, desi interesanta de departe, cu ale sale totemuri din lemn,
dezamagire mare pentru fete, mai ales, ca baietii nu au prea dat atentie acestor amanunte: nici macar paturile de pe pat nu erau scuturate, am putut reconstitui marca de biscuiti si de seminte mancate de turistii de dinainte.
Iar la masa, afara, nu am stat la aer, ci la praf de ciment, pentru ca lucratorii de la cabana aveau de lucru la o magazie alaturi si amestecau cimentul langa masa noastra.
In interior, iluminat high-tech
In ciuda tuturor vicisitudinilor, ne-am simtit bine si ne-am mentinut moralul ridicat, participam doar la o tabara de supravietuire si totul a fost asa cum trebuia sa fie ca sa ne puna rezistenta la incercare. Am avut nevoie de curaj ca sa dorm in cabana, nu in padure. Chiar daca au mai fost si altii nemultumiti inaintea noastra, tot o sa revenim la urmatoarea aplicatie.
Apoi am plecat peste munti si dealuri, am urcat prin padure, am ramas fara apa si am mancat zapada. Si a meritat fiecare clipa.
Pentru ca odata ajunsi sus, privelistea iti taie respiratia, atat cat mai ai pentru ca aveam in fata ochilor uimiti Muntii Piatra Craiului, in dreapta Muntii Bucegi si in spate Muntii Iezer.
Am mers cu un microbuz de 15 locuri 21 de patagoni. De la cabana Voina unde am mancat sa prindem puteri am pornit pe firul apei spre cabana Cuca. Drumul a fost superb, mici cascade, brazi tot ce ii trebuie omului la munte ca sa ii fie excursia de neuitat.
Si a fost, mai ales datorita programului ales de Cappy si Razvan, liderii Patagonezilor.
Dupa o cazarea la cabana Cuca unde ne-am lasat bagajul seara am pornit spre locul bataliei. A fost interzis sa ne luam mancare cu noi, lanterne aveau doar conducatorii expeditiei. Pana s-a lasat intunericul am stabilit cele doua tabere, care sa faca parte din tabara vikingilor si care din cea a tiganilor. Eu am picat la vikingi. Super.
Am strans lemne, am confectionat steagurile pe care trebuia sa le pazim ca pe ochii din cap in timp ce membrii liberi trebuiau sa fure steagurile adverse.
Ne-am facut si adaposturi din crengi. Si cu pazitul steagurilor unii, cu furatul nereusit la steagurilor altii, s-a scurs noaptea. In zori ne-am tarat la cabana unde am dormit mai prost decat cele 15 minute pe care le-am furat in adapostul dintre copaci, pe crengi de brad.
In padure nu aveam nici cea mai mica pretentie la confort, dimpotriva, unde mai e aventura?
La cabana Cuca, desi interesanta de departe, cu ale sale totemuri din lemn,
dezamagire mare pentru fete, mai ales, ca baietii nu au prea dat atentie acestor amanunte: nici macar paturile de pe pat nu erau scuturate, am putut reconstitui marca de biscuiti si de seminte mancate de turistii de dinainte.
Iar la masa, afara, nu am stat la aer, ci la praf de ciment, pentru ca lucratorii de la cabana aveau de lucru la o magazie alaturi si amestecau cimentul langa masa noastra.
In interior, iluminat high-tech
In ciuda tuturor vicisitudinilor, ne-am simtit bine si ne-am mentinut moralul ridicat, participam doar la o tabara de supravietuire si totul a fost asa cum trebuia sa fie ca sa ne puna rezistenta la incercare. Am avut nevoie de curaj ca sa dorm in cabana, nu in padure. Chiar daca au mai fost si altii nemultumiti inaintea noastra, tot o sa revenim la urmatoarea aplicatie.
Apoi am plecat peste munti si dealuri, am urcat prin padure, am ramas fara apa si am mancat zapada. Si a meritat fiecare clipa.
Pentru ca odata ajunsi sus, privelistea iti taie respiratia, atat cat mai ai pentru ca aveam in fata ochilor uimiti Muntii Piatra Craiului, in dreapta Muntii Bucegi si in spate Muntii Iezer.
Comentarii